Aceste incitări ale presei ungare aveau loc în condițiile în care acțiunea de suprimare a Bisericii românești din teritoriul cotropit era în plină desfășurare. Concomitent cu sălbăticiile dezlănțuite împotriva populației românești, inclusiv a slujitorilor Bisericii românești, în perioada septembrie 1940 - februarie 1941, bandele ațâțate, cu concursul autorităților de stat, au dărâmat numeroase biserici românești, după cum urmează: septembrie 1940: biserica din Vîrghiș (Odorhei), biserica din Sîn-Martin (Odorhei) și biserica din Racoșul de sus (Odorhei); octombrie 1940: biserica din Biborțeni (Odorhei), biserica din Boroșneul Mare (Trei Scaune), biserica din Crăciunel (Trei Scaune), biserica din Căpeni (Trei Scaune), biserica din Merești (Odorhei), biserica din Racoșul de Jos; octombrie-decembrie 1940: biserica din Mărtiniș (Odorhei), biserica din Sălard (Bihor); noiembrie 1940: biserica din Comolău (Trei Scaune), biserica din Ocland (Odorhei); 1 ianuarie-februarie 1941: biserica din Borsec (Ciuc), biserica din Pănet (Mureș) și biserica din Ditrău (Ciuc).
Dar lucrurile nu se opresc aici. Furia împotriva Bisericii românești s-a manifestat și prin alte acte barbare, care jignesc, greu reparabil, creștinismul. În afara acestor biserici dărâmate, au fost deteriorate, devastate ori pângărite 38 de biserici românești, astfel: biserica din Bicaz-Centru (jud. Ciuc) a fost transformată în cazarmă, la 18 ianuarie 1941. În octombrie, același an, a fost transformată în magazie biserica din Gheorgheni (Ciuc). Asemenea a fost transformată, de către autoritățile de ocupație, în magazie, în septembrie 1940, biserica din Miercurea Ciucului (Ciuc), după ce fusese, începând cu 11 septembrie, pângărită în mai multe rânduri. În octombrie 1940 a fost transformată în dormitor pentru evreii concentrați la muncă forțată, capela din Nojorid, județul Bihor. În 16 septembrie 1940, a fost devastată și i s-au spart ușile și ferestrele bisericii din Odorhei, iar peste câteva zile a fost murdărită cu fecale.
Iată descrierea câtorva scene dramatice care s-au petrecut în timpul devastării, profanării sau dărâmării unor lăcașuri de cult ale românilor din acest teritoriu. Printre primele biserici românești dărâmate a fost și cea din Racoșul de Sus (Odorhei). Cum s-a petrecut evenimentul potrivit relatărilor martorilor oculari? “La câteva zile după ce a sosit armata ungară de ocupație, s-a dat ordin ca toți sătenii să se adune în fața primăriei. Comandantul a spus oamenilor că trebuie să dărâmăm biserica românească. Oamenii au rămas încremeniți. Nimeni n-a cutezat să zică nimic. Au stat pe loc, nemișcați, mult timp. Comandantul zbiera și insista să se apuce de dărâmat. Deodată un nebun de secui a zis: «mă urc eu». S-a urcat sus pe turlă să dea crucile jos. Dar Dumnezeu l-a pedepsit pe loc. A căzut de sus și a rămas mort pe loc. Nimeni dintre săteni nu a mai pus mâna să atingă biserica și s-o dărâme”. În final, biserica a fost dărâmată de soldații unguri. Biserica din Doboșeni (Odorhei) a fost dărâmată în decembrie 1940, în următoarele condiții: “După instalarea administrației maghiare în teritoriul răpit de Ungaria, în Doboșeni a ajuns primar unul dintre cei mai șovini secui care, în fruntea bandelor de horthyști și cu sprijinul levenților, comandați de colonelul din Ocland, au dărâmat, în decembrie 1940, zidurile bisericii”. Biserica din Comolău (Trei Scaune) a fost incendiată și apoi dărâmată. Locul a rămas pustiu. Aceeași imagine a rămas după dărâmarea bisericilor din Căpeni și Biborțeni. Devastând biserica din Ozun (Trei Scaune), bandele dezlănțuite au aprins băncile, praporii, cărțile sfinte în mijlocul bisericii. La biserica din Bicfalău au împușcat crucile de la turn si acoperiș. Acoperișul s-a stricat și în biserică ploua. De la biserica Sîntion-lunca (Trei Scaune) au doborât toate crucile de la turn și acoperiș. “Odată cu venirea și ocupația trupelor maghiare - consemna un document al vremii - biserica cea nouă din Păpăuț a fost devastată, rupându-i crucea de pe cupola turnului drept; la cupola turnului stâng neputând-o rupe, crucea a rămas îndoită cum se găsește și astăzi (1942). Ca să poată face operațiunea de mai sus, au trebuit să se urce pe acoperiș, de unde au luat mai multe zeci de țigle și așa au lăsat-o, nepunându-le la loc, așa că, aproape de doi ani, în biserică plouă. Preotul a cerut voie primăriei de a pune țigla la loc, însă nu a primit niciun răspuns. Zarul de la ușa bisericii a fost spart și astfel au intrat în biserică, unde sf. prestol a fost sfărâmat, rămânând întreagă numai masa dintr-o lespede de ciment, aruncată peste fărâmăturile prestolului. Biserica, înăuntru, de jur împrejur, este zdrobită de lovituri și scris pe pereți câte lucruri nesocotite”. Iată cum, un martor ocular - dr. Aurel Rusu, fost notar public și epitrop al bisericii din Ocland (Odorhei) - descrie modul în care a fost dărâmat sfântul lăcaș din această localitate. “A doua zi, după sosirea trupelor (ungare - n.n.) în Ocland, în 14 septembrie 1940, mi s-a luat cu forța oficiul ce aveam și nu mi-a mai rămas de lucru decât a mă îngriji de salvarea avutului ce aveam acolo și mai ales de apărarea interioarelor bisericii noastre. (...) În timpul comandamentului militar (ocupației militare - n.n.) cu durată de trei luni - deja cu finea lunii septembrie s-a început demolarea frumoasei noastre biserici. Începutul s-a făcut prin militari, iar după plecarea acestora s-a continuat prin populația civilă. Toate încercările mele de a împiedica această demolare au fost fără rezultat. Am făcut și aceea, că am rugat - în prezența soției mele - preotul romano-catolic ca să ceară pe seama lor (cari nu au decât o mică capelă) această biserică. Am fost însă refuzați, mai mult, după informațiile ce am, acest preot a fost între aceia cari mai insistent cereau demolarea bisericii noastre (...). Era nespus de dureros să vezi, cu ochii tăi, cum se demolează biserica aceea, care cu 5 ani înainte, tot sub ochii tăi, s-a edificat (...) și nu pot concepe, întreaga mea ființă nu se poate împăca cu aceea, că atari nelegiuiri să rămână fără sancțiuni”.
(Va urma)
