Se zice că niște inși oarecare, care nu le este nici rușine, nici frică și nici lene să își spună că sunt “cercetători științifici”, ar fi descoperit că în furnicarul imensului mușuroi, măcar un sfert din întregul efectiv al milioanelor și milioanelor de furnici, trag chiulul. Ca urmare, acele furnici nu respectă nici măcar acea minimă lege care ar trebui să-i guverneze pe Oameni: “Nici muncă fără mâncare, și nici mâncare fără muncă!”. (Sau invers, tot una e)
Așadar, dacă ne-am lua după ei, se prea poate ca odată cu răcirea vremii și apropierea iernii, furnicile subțirele la mijloc, harnice și pricepute să nu se mai lase manipulate de suratele lor neharnice și puturoase și să le spună, odată pentru totdeauna: Gata cu dictatura, de până acum, din mușuroi! Când cele multe se supun celor puține. Cele care profită că sunt puternic de bogate, iscusit de mincinoase și de șmechere, nesătule de hoții și de cămătării. Dotându-se, cu de la sine putere, cu cele mai sofisticate servicii secrete! Care le ascultă telefoanele și le violează corespondențele intime și personale! Ba mai mult: acele puține furnici, grase, leneșe, puturoase și mofturoase, pretind de la suratele lor harnice și răsmuncite, să le satisfacă toate poftele și toate capriciile vieții zilnice. Și chiar și cele de pe Lumea Cealaltă! Ca urmare, puturoasele mănâncă cele mai gustoase mâncăruri și huzuresc în cele mai confortabile găuri ale mușuroiului, având încălzire centrală, apă curentă, toaletă, canalizare și aer condiționat. Iar băile lor sunt cu jacuzi și cu saune! În schimb, cele multe și harnice, caută, găsesc și cară toată ziulica provizii mai grele de trei ori decât trupul lor firav; primăvara, vara și toamna se spală în roua rece a dimineților; dorm în paturi suprapuse și mănâncă ciorbe lungi și mămăligi reci la cantina bucătăriei “Cazanului Furnicarului din Mușuroi”.
Așa că, dacă ne-am lua după recentele spuse ale acelor necercetători științifici, care încearcă să ne convingă că și în mușuroiul-furnicar sunt trântori și leneși cu poftă mare de mâncare și de odihnă tihnită, și că înăuntrul lui se petrec tot felul de inechități sociale (nelipsind manipulatul DNA și injustiția nejustițiară), ar trebui să spunem “adio” moralei vechi a fabulei cu “Greierul și Furnica”, a franțuzului Jean de La Fontaine (1621-1695).
NOTIȚĂ: O vorbă a românului temător, demagog și laș ne învață să nu răscolim mușuroiul, că atunci furnicile harnice se unesc cu cele leneșe, iar toate la un loc ne vor înțepa și mânca cu fulgi cu tot!
