GUVERNUL DĂNCILĂ: PRIMA ȘEDINȚĂ DUPĂ DIVORȚUL DE ALDE - DECLARAȚII ALE PREMIERULUI - POLITICĂ, JUSTIȚIE, SOCIETATE, EDUCAȚIE, SĂNĂTATE

Distribuie pe:

* Viorica Dăncilă a declarat, în debutul ședinței de Guvern de ieri, că a luat act de decizia ALDE de a abandona guvernarea și a decis ca PSD să continue actul de guvernare. Premierul acuză ALDE de “practicarea unui joc politic pentru obținere de voturi”.

* Premierul i-a mulțumit Ramonei Mănescu pentru faptul că a rămas la ministerul de Externe și că a înțeles că “responsabilitatea guvernării este mai presus decât orice interes politic”, în contextul în care ALDE a decis ieșirea de la guvernare și o alianță cu Pro România. Călin Popescu Tăriceanu a anunțat retragerea din Guvern a miniștrilor ALDE.

* Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a anunțat că își va depune demisia imediat după ședința de Guvern. Despre alianța ALDE cu Pro România, ministrul Mediului a afirmat că “e un pas, o alianță electorală pentru susținerea unui candidat independent” (Mircea Diaconu - n.n.)

* Dăncilă a anunțat adoptarea de către Executiv a unui act normativ menit a îmbunătăți modul de preluare și gestionare a informațiilor de localizare asociate apelurilor prin 112, dar și pentru descurajarea criminalității.

* Vor fi înăsprite sancțiunile aplicate pentru cei care apelează în mod abuziv serviciul 112, generând costuri inutile și punând în pericol viețile celor care au cu adevărat nevoie de ajutor. Maximul amenzii va fi crescut de 5 ori, de la 1.000 de lei la 5.000 de lei.

* Premierul a anunțat că vor fi discutate în primă lectură mai multe măsuri pentru descurajarea criminalității și pentru protecția vieții și siguranței cetățenilor, urmând ca acestea să fie transpuse rapid în legislație: “Pentru faptele grave și deosebit de grave: omorul, violul, răpirile, infracțiuni contra libertății și integrității sexuale ale minorilor, trebuie aplicate pedepse mai mari. Pentru omor calificat vom crește pedeapsa minimă la 20 de ani, iar pentru viol pedepsele vor fi mai aspre și vor fi cuprinse între 5 și 12 ani. Pentru forma agravantă a acestei infracțiuni, de exemplu, dacă victima este un minor, pedeapsa va fi între 7 și 15 ani” .

* Se are în vedere o incriminare mai aspră pentru infracțiunea de lipsire de libertate: va fi incriminată distinct ca variantă agravantă fapta săvârșită prin răpire, ce va fi pedepsită cu închisoare de la doi la opt ani. În cazul în care lipsirea de libertate are drept consecință moartea victimei, pedeapsa aplicată va fi până la 18 ani de închisoare.

* Având în vedere majorarea limitelor de pedeapsă, prin aplicarea regulilor concursului de infracțiuni se poate ajunge la aplicarea detențiunii pe viață nu doar pentru omorul calificat.

* În sistemul medical: anul acesta a fost alocat un buget istoric destinat investițiilor în sănătate pentru achiziția de aparatură medicală. “Doamna ministru Pintea m-a informat că achiziția a 1.170 de incubatoare pentru dotarea tuturor unităților sanitare care au în structură secții de îngrijire nou-născuți va fi finalizată până la data de 15 septembrie. Ulterior vom demara livrările către spitale, dar ultimele evenimente au arătat că este nevoie și de măsuri coercitive pentru responsabilizarea personalului medical din spitale, dar și din cabinetele medicale”.

* La propunerea Ministerului Sănătății, va fi adoptată o hotărâre prin care se dublează cuantumul amenzilor aplicate de inspectorii sanitari în unitățile sanitare pentru nerespectarea standardelor și criteriilor care au caracter obligatoriu în domeniul sănătății.

* Sunt introduse sancțiuni noi pentru acordarea asistenței medicale de către personalul neautorizat sau care nu deține cunoștințe și abilități atestate.

* În domeniul educației: Guvernul României acordă și în acest an stimulente financiare pentru elevii care au obținut media generală 10 la examenele naționale și stimulente financiare de 1.000 de lei fiecărui absolvent al clasei a opta care au obținut media zece la Evaluarea Națională, respectiv 3.000 de lei fiecărui absolvent de liceu care au obținut media 10 la examenul național de Bacalaureat. În acest an vor beneficia de aceste recompense 459 de absolvenți ai clasei a VIII-a, respectiv 235 de absolvenți de clasa a XII-a.

Lasă un comentariu