PREMII PENTRU ELEVII CARE AU OBȚINUT MEDIA GENERALĂ 10 LA EXAMENELE NAȚIONALE

Distribuie pe:

În cursul acestei săptămâni, în ședință de Guvern, s-a hotărât că fiecare elev, cu media 10 la EN VIII, va primi 1.000 de lei, în timp ce fiecare absolvent de liceu, cu media generală 10 la examenul de Bacalaureat, va primi 3.000 de lei.

Astfel, cei 459 de absolvenți de gimnaziu care au încheiat cu media 10 Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a (EN VIII) și cei 235 de liceeni care au obținut media 10 la examenul național de Bacalaureat 2019 (inclusiv sesiunea specială și Bacalaureatul bilingv) vor beneficia de stimulente financiare, în semn de apreciere a rezultatelor deosebite obținute.

Lista nominală a beneficiarilor și modalitatea de acordare urmează a fi aprobate prin ordin al ministrului Educației Naționale.

În județul Mureș, au obținut nota maximă la Evaluarea Națională 13 elevi, iar la examenul de Bacalaureat, din acest an școlar, doi candidați au fost notați cu 10, aflăm de la prof. Irimie-Matei Camelia, inspector școlar pentru monitorizarea programelor privind accesul la educație și purtător de cuvânt la Inspectoratul Școlar Județean Mureș.

Susținerea copiilor și tinerilor capabili de performanțe școlare înalte este un obiectiv al politicilor educaționale promovate de Guvern, în acord cu Programul de guvernare, document care, în Capitolul Politici în domeniul educației, prevede măsuri pentru dezvoltarea și implementarea programelor de stimulare a per-formanței adresate elevilor cu potențial deosebit. În același timp, Guvernul României și-a asumat responsabilitatea asigurării creșterii accesului la educația de calitate pentru toți elevii și studenții, preciza Ministerul Educației Naționale.

Lasă un comentariu