MITROPOLITUL VENIAMIN COSTACHI - SLUJIRE FILANTROPICĂ

Distribuie pe:

Biserica creștină, pe lângă grija sufletească a credincioșilor, a avut-o și pe aceea privitoare la trup. Opera Sfântului Vasile în această direcție, continuată și în lumea bizantină, prin Sfântul Teodor Studitul, este de mult și bine cunoscută. Iar Biserica Ortodoxă Română, moștenitoare a acestor inițiative, nu a neglijat această îndatorire. Sunt cunoscute “bolnițele” mânăstirești, care-și revărsau binefacerile îngrijirii celor suferinzi de orice fel. Biserica noastră a avut și are și această grijă, în decursul veacurilor trecute, ca și în vremurile mai apropiate. Mitropolitul Veniamin Costachi este unul dintre ierarhii care s-au impus în acest domeniu al filantropiei bisericești.

Încă din tinerețea sa, ca egumen la Sf. Spiridon, mitropolitul Veniamin Costachi a venit în sprijinul celor bolnavi, căci mânăstirea avea și un spital. În timp ce păstorea la Roman, a venit în ajutorul egumenului Vartolomeu Putneanul, cu 80 de pungi de bani pentru spitalul și farmacia de pe lângă mânăstirea Precista Mare din Roman. Iar în timp ce păstorea la Iași, - cum aflăm dintr-o condică de cheltuieli a Mitropoliei -, erau plătiți diferiți medici din oraș pentru îngrijirea unor oameni săraci. Întreaga sa avere, atât cea moștenită de la părinți, cât și cea câștigată de pe urma ostenelilor sale arhierești, a dat-o spitalului Sf. Spiridon și celor lipsiți. Mila sa față de cei în necazuri și suferințe a ajuns proverbială. Se spune că de multe ori, împărțindu-și toți banii, dădea săracilor chiar și din hainele sale ori ceasul. O atenție deosebită a arătat și față de preoții din Moldova, pe care i-a păstorit ca episcop și apoi ca mitropolit. În aceste înalte slujiri, a trimis preoților săi câteva pastorale, prin care le dădea felurite îndrumări cu privire la purtarea lor și la raporturile cu credincioșii. Încă din anul 1803, a cerut Divanului domnesc să ia măsuri pentru îmbunătățirea stării materiale a clerului său. Solicitudinea sa față de preoțime reiese mai cu seamă din grija permanentă pe care a purtat-o Seminarului de la Socola, în care erau pregătiți viitorii preoți ai Moldovei. Aceeași grijă părintească a purtat-o față de mânăstirile țării, îndeosebi de cele neînchinate. De o deosebită atenție s-au învrednicit mânăstirile Neamț și Slatina - în care s-a stabilit, după cele două retrageri din scaunul mitropolitan - și Agapia, unde era stareță sora sa.

Mitropolia Moldovei și Sucevei, cu reședința la Iași, prin caracterul ei de cel mai înalt for eclesiastic al țării, de care atârnau, pe lângă toate chestiunile bisericești, și atâtea obligații cu caracter politic-administrativ, justițiar-social și cultural-instructiv, avea la centru un aparat foarte dezvoltat, format din clerici și mireni, din care cea mai mare parte reședeau în însăși incinta Mitropoliei. În afară de acest aparat administrativ, cu reședința permanentă aici, Mitropolia era vizitată zilnic de diferite persoane de la ținuturi, înalți chiriarhi, episcopi în funcție, stareți și arhimandriți ai marilor și micilor mănăstiri, diferiți alți slujitori din clerul mirean și monastic, apoi particulari de toate categoriile, cu care avea legături firești, precum și oaspeți din afara țării, veniți aici cu diferite treburi. Pentru cerințele sanitare ale acestei lumi, Mitropolia dispunea de un dublu aparat medical: un corp medical permanent, ținut să se ocupe de personalul și slujitorii de la centru ai Mitropoliei și, după cât se pare, și de fețele alese de la ținuturi și, pe lângă acesta, atât pentru “slugile” Mitropoliei din afară, cât și pentru străinii de condiție modestă, care veneau acolo în diferite chestiuni, se făcea apel la câțiva medici din oraș, care erau plătiți anume pentru acele intervenții ocazionale. În anumite cazuri erau folosiți și empiricii epocii. Se pot cunoaște și numele medicilor angajați permanent de Mitropolie: “doftorul Pavel”, și “doftorul Anastasie”. Medicul Pavel, pentru jumătate de an, de la 1814-octombrie, până la 1815-aprilie, primește 150 de lei, medicul Anastasie, pentru aceeași perioadă, primește 250 de lei. Sumele pe care le încasau cei doi medici ai Mitropoliei, erau, pentru epocă, destul de mari, dacă le raportăm la prețul produselor.

Mitropolia avea și o bolniță, un mic spital, unde erau îngrijiți acei “ce să bolnăvesc în Mitropolie”; grija lor o avea o bătrână preoteasă, văduvă și scăpătată. Preoteasa Anna, care, evident, locuia la bolniță și era retribuită cu o “milă” de 10 lei lunar. În afară de aceasta, la sărbători primea și ea mici daruri în bani. Între doctorii folosiți ocazional întâlnim pe medicul Rusu, medicul Simion, de asemenea întâlnim și femei medici, însă mai rar cu numele. Menționăm câteva nume de femei medici: Anița, “căpităneasa Maria”.

Trebuie să menționăm, de asemenea, faptul că Mănăstirea Neamț, pe lângă alte greutăți și cheltuieli ce o înconjoară, avea și două spitale acolo în mănăstire numite bolnițe, pentru cei care pătimesc din cauza bolilor. Spunem, de asemenea, că mitropolitul Veniamin, retras la Mănăstirea Slatina, se adresează domnitorului Mihail Sturdza cu o anaforă, privitoare la aceeași problemă, adică a sănătății publice. Este o nouă nobilă înfățișare sufletească a marelui ierarh. Mitropolitul spune că a găsit de cuviință ca din veniturile mânăstirii Slatina, o parte să le folosească pentru ridicarea unui spital în “Târgul Fălticeni”.

Pe această anaforă, domnitorul Mihail Sturdza pune rezoluție pozitivă. Lucrurile merg greu însă la administrația averilor bisericești și hrisovul este dat abia la 29 octombrie 1845 și trimis mitropolitului Veniamin la 23 noiembrie 1845, deci aproape după o întârziere de un an. Aceasta, desigur, nu l-a bucurat prea mult pe marele mitropolit, bătrân și mai ales obosit de istovitoarea muncă pe care a dus-o întreaga-i viață. Hrisovul este un imn de laudă pentru alesul ierarh. Lucrurile se mișcă greu, iar vrednicul mitropolit era prea împovărat de bătrânețe; el nu mai avea avântul cu care realizase atâtea în cursul vieții sale rodnice. Peste un an își da duhul în mâinile Domnului, părăsind lucrurile lumești. Bunele lui intenții nu se putuseră transpune în realitate; ideea înființării unui spital însă nu pierea din mintea târgoveților din Fălticeni care, la 12 martie 1851, se plâng domnitorului. El le răspunde

că aceasta ar fi fost o inițiativă personală a mitropolitului Veniamin, iar Casa Centrală a statului nu are putința de a înființa un asemenea așezământ. Fălticenii trebuiau să aștepte alte vremuri, mai favorabile, pentru a vedea ridicându-se o casă de sănătate și pentru ei, lucru pe care îl ceruse încă de multă vreme marele mitropolit Veniamin.

Lasă un comentariu