PROGRAMUL LUI ACZÉL EDE ÎN ACȚIUNE
Baronul Aczél Ede a emis ideea organizării unei “nopți a Sfântului Bartolomeu”, în care să fie uciși și “copiii (români - n.n.) din pântecele mamelor lor”. Dar, după cum, cu mare dreptate, consemna un document din acea vreme “o noapte a Sf. Bartolomeu, organizată de vitejii baronului Aczél Ede, a fost de prisos, fiindcă toți cei patru ani de dominațiune maghiară au fost, pentru populația românească din Nordul Transilvaniei, o lungă noapte cumplită a Sf. Bartolomeu, organizată de guvernul de la Budapesta și de organele sale subalterne (...)”. Nu este fără importanță să se reamintească faptul că barbariile comise împotriva românilor, îndeosebi a clerului și credincioșilor români, nu au fost doar rezultatul unor “inițiative” sau “răzbunări” izolate, locale, aparținând unor fanatici setoși să dea curs “credo-ului” levenților, reprodus de Dücsö Csaba sau dementei chemări la asasinat a lui Aczél Ede. Nu! Lucrurile nici nu s-au desfășurat sub auspiciile autorităților de ocupație, care “au închis ochii” și “au patronat”, tot izolat, actele de barbarie medievală, comise împotriva populației românești, căzută în captivitate, drept urmare a unor împrejurări istorice dramatice pentru România. Nu! Toată degringolada asasinatelor, schingiuirilor, maltratărilor s-a dezlănțuit sub scutul ordonanței nr. 760/1939 a Ministerului de Interne ungar. Potrivit acesteia, autoritățile polițienești, jandarmerești, administrative aveau depline puteri în a lua măsuri de orice natură împotriva tuturor acelor care erau bănuiți a fi “indezirabili față de noua ordine de stat și îndeosebi față de ideea Coroanei Sfântului Ștefan”. Așadar, tot dezmățul, începând de la incitările scrise sau verbale, la actele de barbarie nestăvilită “din Ardealul cedat are la bază acest pretext legal” care a creat climatul și regimul juridic prielnic crimei, schingiuirii, maltratării, în general, prielnic atrocităților împotriva românilor. După cum vom demonstra, nimeni dintre potențialii criminali, agresori, vandali nu se temeau de lege; o asemenea teamă nu a fost instituită și nici propagată. Lipsind teama față de legea statului, automat, a dispărut și teama față de legea lui Dumnezeu, răspunderea morală față de Cel de Sus! În numele “celei mai splendide rase mongole”, urmașii lui Attila, Arpad, Gingishan au întors istoria raporturilor între oameni la stadiul barbarismului, a conștiinței lipsite de frica judecății de apoi, la mentalitatea anterioară creștinării ungurilor de către Sfântul Ștefan. S-ar putea spune că, astfel, horthyștii au nimicit preceptele creștine pe care Sf. Ștefan le-a promovat și introdus în societatea ungară. Au profanat astfel însăși ideea creștinătății, preluată prin Sfântul Ștefan. Dar să vedem care sunt argumentele ce dau temei acestei realități?
Prin întreg mecanismul de organizații paramilitare și a așa-numitelor “gărzi naționale”, pregătite cu mult timp înainte de către statul ungar, prin intermediul iredentiștilor maghiari din România, agresiunile împotriva românilor din acest teritoriu au început din momentul în care s-a pronunțat Dictatul de la Viena, în timp ce armata și autoritățile românești încă nu se retrăseseră. Într-adevăr, după cum se arată într-un document al organelor de stat românești, “Formațiuni teroriste (maghiare - n.n.) s-au ivit în Ardeal, încă înainte de sosirea armatei, ele au venit apoi în număr și mai mare, deodată cu armata sau în urma ei”. Împreună cu elementele agresive maghiare din interior, aceste formațiuni s-au dedat la provocări împotriva românilor încă în ziua de 1 septembrie 1940.
DECLANȘAREA AGRESIUNILOR - 1 SEPTEMBRIE 1940
Iată câteva asemenea dovezi: După cum rezultă din raportul trimis de preotul Virgil Iancu din Micfalău, jud. Trei Scaune, de la prima anunțare oficială a cedării teritoriului în care cădea acea parohie, s-a produs “o panică de nedescris în rândul populației”. O seamă de funcționari și intelectuali români au fost nevoiți să părăsească comuna, întrucât elementele șovine din rândul secuilor s-au dedat la opresiuni împotriva românilor. “Învățătorul Vișan a fost petrecut până la gară într-o ploaie de pietre și bolovani; notarul amenințat de secui că va fi spânzurat, (...) primarul amenințat cu linșarea, în timp ce pe stradă vociferau tinerii (secui - n.n.) într-o baie de beție cu tricolorul maghiar în piept și strigau: «unde este popa cel valah să vedem sânge»“. Preotul Iancu menționa că încă înainte de sosirea trupelor maghiare a fost amenințat cu împușcarea din partea unui învățător ungur, cu numele Szabo Zoltán, în momentul ce vor veni ungurii. În aceste condiții, preotul din Micfalău a fost nevoit să părăsească comuna și teritoriul românesc anexat de Ungaria. La rândul său, brigadierul silvic Lazăr Borda, din comuna Aita Medie, refugiindu-se chiar în ziua de 1 septembrie 1940 la locuința preotului Ioan Bunuș, din comuna Aita Medie, auzind că aceasta nu va rămâne în teritoriul României, menționa că încă din acea zi “poarta părintelui era bătută cu bâte de membrii gărzii naționale maghiare, strigând cu cuvintele: «Eși afară, popă valah, să te spânzurăm de limbă de stâlpul de telefon (să) nu mai înveți tu aici pe valahi valahește». În noaptea de 4 septembrie, 12 unguri au venit la casa parohială cu căruțe, pentru a-l expulza pe preot, spunând: «Nu putem tolera popă valah sau valahi printre noi». Apoi au încărcat carele cu lucrurile familiei parohului și, sub amenințări și insulte, l-au obligat să părăsească satul”. Situații similare s-au petrecut în Maramureș, unde, “De la 2 la 5 septembrie, bande ungurești au jefuit și terorizat populația română”, inclusiv pe slujitorii și credincioșii Bisericii românești. Iată cum descrie evenimentele, petrecute în această parte a teritoriului, arhimandritul Gherman Agapie: “În ziua de 2 septembrie, deja populația ungurească s-a dedat la jaf, intrând în curtea palatului (Episcopiei din Sighet - n.n.) luând lucruri. În ziua de 3 septembrie, o echipă de civili vin cu steagul unguresc, îl fixează pe frontispiciul Reședinței Episcopale, distrug drapelul românesc (...).
S-au repezit în Capela Episcopală, unde eram cu polițistul Vasile Costin din Sarasău, se reped la el, îl dezarmează, îi rup epoleții și cocarda de la șapcă, care era cu insigna românească, apoi ne amenință cu împușcarea chiar în biserică, cu insultele cele mai grele și triviale la adresa a tot ceea ce este românesc.
Miercuri, 4 septembrie (...), derbedei s-au adunat la Banca Națională, terorizând pe contabil. Joi, 5 septembrie, ne-am trezit în sunetele clopotelor noastre, iar palatul reședinței invadat de soldații unguri”.
(Va urma)
