SIMFEST, CEL MAI BUN FESTIVAL!

Distribuie pe:

Chiar dacă am pierdut, cu părere de rău, deschiderea  și excursia la Gornești, loc în care nu am fost niciodată, dar sper să ajung la anul, în cadrul aceluiași eveniment, foarte bine organizat, am prins, parțial, momente importante din cel mai bun festival nu doar județean, având în vedere că partea cu trăsurile se poate compara cu cel din Deltă, al lui Marcel Iureș. Iar filmul lui Copel Moscu, despre arta naivă, și interpreta Claudia Dionise, care a jucat, ca și Manuela Hărăbor, în texte după “Zăpezile de altădată” de Dumitru Solomon, la fel de bine, chiar semănând fizic cu cea mai frumoasă actriță româncă, clasează festivalul mult peste altele, chiar naționale. Regizorul Mihai Lungeanu a precizat că este un mixaj între piesa “Insomnie” și cealaltă, după care a făcut spectacolul “Comedie despre insomnie”.

Încântătoare a fost excursia în pădurea pitorească a oazei Sângeorgiu de Mureș, localitate renumită în special pentru băile sărate, dar nu numai, având un primar gospodar, Sofalvi Sandor, gazde ale întâlnirii cu organizatorii și participanții la Festivalul Simfest, fiind doamna Bobi Moldovan și soțul ei. O  horă și un foc de tabără, o plimbare, în premieră absolută pentru mine,  cu trăsura, emoțiile fiind la fel de mari ca anul trecut, în Africa, prima dată când am urcat pe o cămilă! Dar m-am simțit mai bine aici, și trebuie să subliniez că avem locuri minunate în țară, și chiar în județ, despre care habar nu avem că există! Am văzut, de asemenea, un concert reușit “Țapinarii”, în Cetate, iar sâmbătă, vom vedea, în încheierea festivalului, celebrarea limbii române, programe ale unor televiziuni în limba română, din străinătate, volume publicate de români de peste hotare, simpozionul “Românii și limba lor, de la Sarmizegetusa Regia la București”, standuri de carte în Cetatea medievală,  filmele din competiție, dezbateri, iar la ora 19 Gala laureaților, înmânarea premiilor, momente artistice susținute de studenți ai UAT și de invitați speciali, iar duminică, proiecția publică a producțiilor premiate în festival, la cinema “Arta”. Din programul nevăzut de mine, mai amintesc masterclass-uri, proiecții publice, dezbateri, “Jurnaliștii onorează Unirea”. “Paradisul naiv” a fost medalionul Copel Moscu, probabil cel mai reușit, pe care l-am văzut. Am prins și masterclass-ul Laurei Baron, despre editarea imaginii, tehnici utilizate în televiziune, film și publicitate, precum și expoziția de pictură Horea Remus Epure, din elegantul Bastion al Blănarilor, prezentată de Ilarie Opriș. Simfest, în Sângeorgiu de Mureș, a strălucit realmente, însă, Compania “Teatru Portabil” din București a mai fost în festival, frumoasa interpretă mi-a spus că a revenit fiindcă s-a simțit minunat, ca noi toți. Sincere felicitări, mai ales Corinei Ruja și lui Ionuț Ceaușescu, principalii organizatori ai evenimentului de televiziune, pentru cel mai bun festival din cele văzute de mine anul acesta!

Lasă un comentariu