ÎN CONSULTARE PUBLICĂ, PROGRAM PILOT DE STIMULARE A PARTICIPĂRII LA EDUCAȚIE A COPIILOR CU PĂRINȚI PLECAȚI LA MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE

Distribuie pe:

La nivel național, peste 92.000 de copii au părinții plecați la muncă în afara țării (peste 16.000 de copii nu au niciun părinte în țară, iar 12.000 au unicul părinte plecat la muncă în străinătate). Astfel, Zilele trecute, AM POCU a lansat, în consultare publică, ghidul solicitantului “Program pilot de stimulare a participării la educație a copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate”.

Astfel, până în 9 septembrie, pot fi trimise observațiile și sugestiile privind ghidul supus consultării publice la adresa: consultare.pocu@fonduri-ue.ro.

În cadrul apelului sunt finanțate activități precum: Pachet integrat de servicii destinat preșcolarilor și elevilor din ciclul primar și gimnazial, în vederea stimulării participării la educație și prevenire a fenomenului de părăsire timpurie a școlii; Asigurarea de servicii de educație parentală și de consiliere socială; Activități de sprijin pentru stimularea participării la educație și la activitățile de consiliere a copiilor; Dezvoltarea de parteneriate între școli, autorități locale, instituții locale, ONG-uri și comunitate, informează Ministerul Fondurilor Europene.

Lasă un comentariu