APM MUREȘ: EFECTIVUL OPTIM DE URȘI ESTE DE 240; EVALUĂRILE FONDURILOR DE VÂNĂTOARE INDICĂ 1.286 DE URȘI

Distribuie pe:

Șeful Agenției de Protecția Mediului (APM) Mureș, Dănuț Ștefănescu, a anunțat miercuri, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural Mureș, că efectivele optime de urși ar fi undeva la 240 de capete, dar că evaluarea autorității de mediu din primăvară indică existența a 761 de animale, în timp ce fondurile de vânătoare din județ au comunicat prezența a 1.286 de urși.

Dănuț Ștefănescu a arătat că pagubele produse de urși sunt tot mai numeroase și că APM Mureș a propus vânarea a 99 de urși în sezonul de vânătoare 2019-2020.

“La evaluarea efectivelor de urși în primăvara anului 2019 s-a constatat că efectivele optime ar fi de 240 de urși. Efectivele evaluate în perioada februarie-martie 2019 de autoritatea de mediu au indicat 761 de urși, iar efectivele evaluate în luna mai, în plin sezon de vegetație, de către gestionarii fondurilor de vânătoare au indicat 1.286 de urși. (...) Soluția ar fi să se revină la cotele anuale de vânare a urșilor, fiecare fond de vânătoare să primească o cotă cum era înainte, pentru a ține sub control numărul de urși în funcție de capacitatea habitatului, față de capacitatea pădurii de a susține acești urși. Anul acesta au fost 108 cereri de despăgubire pentru pagubele produse de urs, s-au trimis 15 cereri de derogare pe cota de intervenție, s-au primit cinci aprobări pentru recoltarea urșilor, inclusiv ursul lovit vineri de o mașină și apoi împușcat”, a arătat Ștefănescu.

Potrivit acestuia, pentru a se obține o derogare procedura este destul de îndelungată, iar din acest motiv, gestionarii fondurilor de vânătoare preferă să renunțe.

“Administratorul fondului de vânătoare trebuie să facă o cerere la noi, iar noi emitem un punct de vedere, împreună cu Garda de Mediu. Semnăm acest punct de vedere după care fondul de vânătoare merge la Ministerul Mediului și cere derogare. După ce primește derogarea, vine cu o cerere de autorizare la noi pentru a obține autorizarea de mediu de a vâna acest urs. Dăm autorizația și după aceea se poate vâna”, a explicat șeful APM Mureș.

Lasă un comentariu