RETRIBUIREA DISCRIMINATORIE A CLERULUI
Fiind vorba despre aceste fenomene de ordin material, cu enorme implicații morale, psihologice, ce s-au abătut asupra Bisericii românești din acest teritoriu, importante sunt de reținut și cele care se referă la retribuirea clericilor români de către statul ungar horthyst. Și în acest domeniu, statul ungar a aplicat o politică discriminatorie, de umilire și intimidare, de secătuire a posibilităților de trai ale slujitorilor Bisericii românești. În această privință, statul ungar a manevrat, cu așa-zisa recunoaștere sau nerecunoaștere a Bisericilor românești. Deși, inițial, a anunțat recunoașterea bisericilor, parohiilor românești existente înainte de 1918, ulterior, a adus un amendament și anume că sunt recunoscute numai acele parohii românești, existente înainte de 1918, care au cel puțin 300 de suflete. Parohiile înființate după 1918 nu erau recunoscute, indiferent de numărul credincioșilor pe care trebuia să-i păstorească. Nu era recunoscută, de asemenea, Episcopia ortodoxă din Cluj. Ministrul Cultelor de la Budapesta coresponda cu această episcopie prin intermediul prefectului care se adresa episcopului Nicolae Colan. Astfel, până în primăvara anului 1941, statul ungar nu a acordat nici un fel de retribuție clerului român. De la 1 martie 1941, s-a acordat unei părți din clerul român “un avans din salar de 150 pengõ, pentru cei cu bacalaureat și 120 pengõ, pentru cei fără bacalaureat”. După cum se arată într-un “Memoriu” trimis Ministerului Afacerilor Străine al României cu nr. 55112 din 23 iulie 1941 “până acum câtva timp majoritatea preoților români (...) nu au primit niciun salariu din partea Statului ungar. De curând, unele sume a fost ordonanțate la Cluj și Baia Mare. Ele fiind însă foarte reduse și inegale, clerul român luptă cu mari greutăți, iar episcopiile își cheltuiesc ultimele rezerve”. De la 1 august 1941, preoții români au început să primească salariul (așa numita congruă) cu excepția acelor ce slujeau la parohiile organizate după 1918 și nerecunoscute de statul ungar. Dacă pentru o mică parte din clericii români, cei care făceau parte din parohiile existente înainte de 1918 - dar nici aici nu a existat o regulă unică - statul a avansat niște sume, pentru episcopi, statul ungar nu a dat, mult timp, niciun fond, nici ca avans și nici ca salariu. “Până astăzi - consemna un “referat”, înregistrat cu nr. 1120 din 22 iulie 1941, trimis lui Vaier Pop, ministru plenipotențiar, președintele Comisiei interministeriale pentru relațiile cu Ungaria - niciun episcop nu a primit niciun filer (subdiviziunea pengõ-ului - n.n.), ajutor, avans sau salariu. Tot așa n-au primit nimic consilierii și funcționarii centrali (de la episcopii - n.n.). Nici pentru cheltuieli materiale. Cu un cuvânt, nimic, sub niciun titlu”. De la 1 august 1941, episcopul Nicolae Colan primea un salariu de 623 pg., lunar, în timp ce episcopul Iuliu Hossu a rămas în continuare fără niciun fel de salariu, ajutor sau avans. Cu aceeași dată au fost salarizați cu câte 300 pg, o parte din consilierii eparhiali.
O situație grea au avut-o Academiile teologice de la Cluj, Gherla și Oradea. Profesorii acestor Academii nu au primit niciun salariu sau ajutoare și nici alte subvenții pentru întreținerea instituțiilor. De la 1 august 1941, au primit unii un salar de 250 pg. iar alții o indemnizație variabilă, inferioară salariului dat preoților din parohii. Similară a fost situația cadrelor didactice de la școlile normale confesionale, aparținând episcopiilor Cluj și Oradea. Salarizarea cadrelor acestor școli confesionale românești a căzut efectiv în sarcina episcopiilor respective. De altfel, demn de remarcat este faptul că, deși aceste instituții de învățământ teologic sau confesional nu au fost interzise oficial de către statul ungar, din cauza greutăților materiale, ele au fost nevoite să-și restrângă mereu activitatea.
Iată tabloul general al dramei cu care s-a confruntat Biserica românească, ca instituție, după ocuparea de către Ungaria a nord-estului Transilvaniei, la care se vor adăuga imensele și nebănuitele repercusiuni ale regimului de ocupație asupra factorului uman - clerici și credincioși - menite a zdruncina și suprima Biserica românească.
(Va urma)
