Pe teritoriul țării noastre există o sumedenie de cetăți medievale fortificate, chezășia unei istorii tumultoase în care apărarea orașelor era nu numai un semn de înaltă strategie, ci și o necesitate stringentă. Ajungând în Oradea la finele unui august fierbinte, plecați fiind din Târgu-Mureș, oraș care la rândul lui dispune de o cetate fortificată în jurul căreia se petrec multiple evenimente culturale și nu numai, firesc a fost să ne dorim să vizităm și cetatea orașului de pe Crișul Repede.
Legenda spune că, aflat la vânătoare de cerbi, regele Ladislau l a poposit într-o poiană frumoasă și răcoroasă. Adormind după truda hăituielii, în vis i s-a arătat Fecioara Maria care i-ar fi spus că acel loc este potrivit pentru a ridica un lăcaș religios. Așa a apărut cu aproape 1.000 de ani în urmă Cetatea Oradea, devenită un important centru religios în urma sanctificării, în 1192, a fondatorului episcopiei orădene Sf. Ladislau Taumaturgul. Fiind în secolele XIII și XIV un loc de pelerinaj de talie europeană, episcopii s-au implicat activ în dezvoltarea sa, astfel încât, secolul al XV-lea găsește Cetatea Oradea ca unul dintre cele mai însemnate centre ale Umanismului și Renașterii din Europa central-estică. O activitate deosebită legată de Cetatea Oradea a fost cea a întocmirii hărților, căci timp de 203 ani aici a existat “meridianul 0”, centrul întocmirii hărților care consemnau marile descoperiri geografice. De-a lungul istoriei sale, Cetatea Oradea a avut administrație transilvăneană, otomană, habsburgică, maghiară și a fost asaltată de nenumărate ori de turci, austrieci și răsculați, fiind doar de trei ori cucerită.
Înarmați cu informațiile prezentate de-a lungul aleilor umbroase din jurul fântânii arteziene care “împodobește” zona fostului șanț al cetății, am pornit către poarta străjuită de un superb lac în miniatură, pe care pluteau în deplină și splendidă înflorire nuferi albi, galbeni și mov. Dacă zidurile exterioare păstrează aerul medieval în forma lui cea mai nudă, atrăgându-ne atenția mai ales bastioanele de tip pană, caracteristice tipului bastionar italian, curtea și galeriile interioare au fost restaurate în totalitate, păstrând totuși aerul epocilor trecute, respectiv a etapelor de dezvoltare ale cetății. Epocile romanică, gotică și renascentist-barocă se regăsesc vizibil, însă abia în muzeul istoric prezentat de-a lungul galeriilor, restaurate și ele.
Despre restaurarea Cetății Oradea este vorba și în expoziția de fotografie prezentată într-una dintre sălile cetății, o expoziție fotografică documentară, care spune povestea depășirii unor decenii de indiferență și ridicarea din pragul colapsului la măreția de odinioară a unui obiectiv turistic pe care țara noastră nu trebuia sub nicio formă să îl piardă.
Preferata noastră a devenit, de îndată ce i-am pășit pragul, “Sala cu grifoni”. În mitologia greacă, grifonii erau monștri înaripați cu trup de leu, cu cap și aripi de vultur. Sala cu grifoni din Cetatea Oradea face parte din Palatul Princiar al principelui Gabriel Bethlen (1613-1629) și prezintă un ansamblu de basoreliefuri în tehnica stuc. Ridici doar privirea spre partea superioară a fiecărui perete și monștri, lei cu două cozi, cerbi, ghepard, elefant, cai, unicorni și grifoni te încântă cu pozițiile cambrate, detaliile lucrărilor și expresivitatea lor și te duc cu gândul la virtuțile la care fac trimitere de obicei astfel de basoreliefuri: vitejia și forța elefantului, agerimea ghepardului, puritatea unicornului, tenacitatea leului etc.
Dintre expozițiile temporare prezentate la data vizitei noastre ne-au reținut atenția “Zestrea minerală a Maramureșului” și “Arta cositorului transilvănean”. Exponatele atent prezentate, cu o acuratețe și o punere în valoare de excepție, ne-au făcut să trăim momente de încântare și de apropiere sufletească de tot ceea ce a reprezentat și reprezintă zestrea românilor, de tot ceea ce stă mărturie asupra măreției unui neam greu încercat. Expoziția cavalerilor templieri de la ieșire, din păcate închisă la ora vizitei noastre, promite o incursiune deosebită în timpurile acestor cavaleri dacă este să privim chiar și numai la costumele, armele și stindardele de la intrare.
Am părăsit Cetatea Oradea mai bogați sufletește, mai atrași ca niciodată de istorie, concluzionând că acest stabiliment, considerat pentru multă vreme “un avanpost al Transilvaniei”, cu cele cinci bastioane ale sale care îi conturează o formă de stea, face cinste în forma actuală pleiadei de cetăți pe care România le-a inclus în circuitul său turistic.
