GUVERNUL A APROBAT SUPLIMENTAREA CU 10.000 A NUMĂRULUI LUCRĂTORILOR NOU-ADMIȘI PE PIAȚA FORȚEI DE MUNCĂ DIN ROMÂNIA

Distribuie pe:

Conform ordonanței adoptate în ședința din 27 august, firmele din țara noastră vor putea aduce în acest an 30.000 de muncitori din afara Uniunii Europene.

În nota de fundamentare a proiectului, se arată că în primele 8 luni ale acestui an, cererile pentru avizele de muncă pentru lucrători străini au crescut cu 165% față de anul trecut, în aceeași perioadă, iar Inspectoratul pentru Imigrări a raportat că din ianuarie și până în august 2019 au fost înregistrate aproximativ 20.000 de cereri pentru eliberarea avizului de angajare/detașare în muncă, mare parte dintre ele fiind aprobate și eliberate.

Conform proiectului de ordonanță, lucrătorii străini care sunt admiși pe piața din România sunt de trei categorii: permanenți, detașați, înalt calificați.

Contingentul de lucrători nou-admiși pe piața forței de muncă se stabilește anual prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii și Justiției Sociale. Pentru anul în curs, contingentul aprobat inițial a fost de 20.000 de lucrători, numărul acestora fiind suplimentat cu încă 10.000, prin ordonanța recent adoptată.

Lasă un comentariu