COSMIN CONTRA, INTERVIU ÎN MARCA ÎNAINTE DE MECIUL CU SPANIA

Distribuie pe:

Cosmin Contra vrea să obțină un rezultat bun în meciul cu Spania. Partida dintre România și reprezentativa Spaniei se joacă astăzi, 5 septembrie, pe “Național Arena”. Antrenorul naționalei a acordat un interviu pentru cotidianul spaniol, “Marca”, în care a vorbit despre cum a pregătit duelul cu Spania, dar și faptul că se bazează pe jucătorii tineri. Selecționerul a mai spus că va face tot ce îi stă în putință pentru a ieși cu “capul sus” la sfârșitul meciului. “Spania este superfavorită, dar sigur îi vom pune probleme. Visăm cel puțin la un egal, numai că ne trebuie o zi perfectă și puțin noroc, iar ei să prindă una slabă. Mereu am pus probleme granzilor și tineretul nostru a dovedit că se poate. Aveam 14-15 jucători la marile echipe europene, acum numai câțiva și nu sunt titulari indiscutabili și asta ne afectează. Nu mai suntem competitivi în Europa, nu mai avem de mult echipă în grupele Ligii”, a spus selecționerul pentru “Marca”. “Am reîntinerit lotul cu jucători de la U21 și cu mine au debutat 14 în 18 meciuri. Am făcut o trupă bună și avem încredere că ne vom califica la Euro 2020, unul din orașele gazdă fiind București”, a mai spus tehnicianul.

Lasă un comentariu