Ioan Fărcaș, părintele protopop al Târgu-Mureșului și Râciului: A arătat că ne aflăm într-un loc de o deosebită importanță pentru istoria orașului, prin rolul pe care Biserica Greco-Catolică a avut-o de-a lungul timpului “...Iată, suntem aici, la umbra catedralei mitropolitului Alexandru Niculescu mitropolitul Blajului, care la 8 septembrie 1936 a sfințit această catedrală, unică prin arhitectura ei, fiind miniatura catedralei San Pietro din Roma, și care este simbolul greco-catolicismului târgumureșean. Aici, unde răsună vocea îngerească a preasfințitului Ioan Suciu, episcopul tineretului din anul 1948, care, în predicile sale de la anvonul acestei catedrale, anunța începutul martiriului bisericii greco-catolice. Azi, în acest loc, am binecuvântat statuia fericitului episcop martir Iuliu Hossu, care ne aduce aminte acum și peste veacuri, de cel care în anii '40 era părintele spiritual, purtătorul de grijă al acestor ținuturi greu încercate de istoria timpurilor, și care, însoțit de părintele vicar Iosif Pop, nu conteneau să facă vizite pastorale în ținuturile ocupate, încurajându-i pe românii de aici, îndemnându-i să rămână statornici în credință. Iuliu Hossu, cel care a învins lanțurile întunericului, ale închisorilor comuniste, ale domiciliilor forțate din mănăstirile de la Căldărușani, Dragoslavele și altele, care, împrejmuite cu garduri de sârmă ghimpată, au devenit așa-zisele case primitoare pentru episcopii uniți greco-catolici. Acolo, Iuliu Hossu a fost închis până la sfârșitul zilelor sale. Acolo a fost supus unor presiuni și umiliri continue, care ar fi trebuit să-l determine să renege comuniunea cu urmașul lui Petru și credința catolică...”
Părintele Vicar General, Cristian Barta, al Arhieparhiei de Blaj, decan al Facultății de Teologie Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, transmite mesajul preafericitului cardinal Lucian Mureșan, arhiepiscopul și mitropolitul Bisericii reunite cu Roma, Greco-Catolice, cât și salutul din partea preafericitului Claudiu Lucian Pop, episcopul curiei arhiepiscopiei majore de la Blaj, în care spunea printre altele: “Fericitul cardinal Iuliu Hossu este martir pentru unitatea de credință cu Sfântul Scaun, un apostolic al Romei. Este martir în mărturisirea eroică a adevărului. Este martir din dragoste pentru Dumnezeu și pentru fiii patriei noastre. Alături de ceilalți șase episcopi greco-catolici martiri, el și-a păstrat tăria și libertatea în fața unui regim totalitar și opresiv, punând binele comun, al bisericii și al neamului deasupra propriei vieți pe care nu a ezitat să o jertfească. Din aceste motive a fost beatificat în 2 iunie anul acesta de sanctitatea sa, Papa Francisc, pe Câmpia Libertății, în Mica Romă. Sfântul părinte Papa Francisc subliniază că moștenirea lăsată de fericitul cardinal Iuliu Hossu aparține nu numai bisericii, ci întregului popor român, care-l are acum mijlocitor în Cer, înaintea bunului Dumnezeu. Mă bucur mult pentru amplasarea acestei statui într-un spațiu public, al municipiului Târgu-Mureș, și, într-o piață care a primit numele «Cardinal Iuliu Hossu». Vă felicit domnule primar Dorin Florea și felicit de asemenea pe toți membrii Consiliului municipiului Târgu-Mureș, pentru faptul că au înțeles și au susținut inițiativa preacucernicului părinte Flavius Miheț, recunoscând nu doar meritele istorice, binecunoscute ale cardinalului Iuliu Hossu, ci, mai cu seamă, actualitatea sa.
PS episcopul Florentin Crihălmeanu, episcopul eparhiei de Cluj-Gherla: “Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că îndeplinim aici un act de reparare a istoriei, de punere în drepturi și de rescriere a unei memorii care a fost ștearsă brutal, de la dreptul de a exista, la dreptul de afirmare, este de datoria noastră, a generațiilor așa-zise libere, să încercăm să aducem la lumină și pentru ceilalți, care nu au știut ce înseamnă de fapt biserica greco-catolică, cine erau acești episcopi, de unde au venit ei, de ce și-au permis ei să fie conducători spirituali ai acestui popor?(...) Prin harul Domnului, cel dintâi purpurat al neamului românesc a văzut lumina zilei la 30-31 ianuarie, anul Domnului 1885, în parohia Milașul Mare, ca al treilea fiu, din cei șase, ai preotului paroh Ioan Hossu, căsătorit cu Victoria Măruțiu. A început cu școala elementară în localitatea natală, apoi a urmat cursurile Gimnaziului de la Reghin. Urmează momentul când a petrecut un an de zile aici, în Târgu-Mureș. Am căutat o legătură între biografia cardinalului și localitatea Târgu-Mureș. Am găsit-o aici: clasa a IV-a, 1899-1900, o petrece aici, la Gimnaziul Superior Romano-Catolic, care este coordonat de călugării franciscani, la Târgu-Mureș. Timpul acesta de un an petrecut la gimnaziul franciscan, pentru tânărul Iuliu este o experiență destul de dură. El venea de la Reghin, unde limba de predare era limba germană. Ajunge într-un loc în care limba de predare este limba maghiară, pe care el nu o cunoaște. Tatăl lui îl trimite aici tocmai pentru ca să învețe și limba maghiară. Ei bine, experiența nu este extraordinară, pentru că, așa cum ne spun biografii, la «limba statului» era un profesor destul de sever, să-i zicem așa, și care, atunci când întâlnea români care aveau dificultăți cu pronunția sau cu scrierea, nu îi menaja în niciun fel. De aceea, nota pe care a avut-o în final n-a fost una extraordinară: a fost nota 4. Adică, nesatisfăcător. Atenție, că notele erau invers: 1 era foarte bine, 2 era bine, 3 era satisfăcător. La limba germană avusese satisfăcător. Dar aici a avut nota 4. Părinții s-au îngrijorat, fiindcă, sigur, și celelalte materii erau tot în această limbă și notele, corespunzătoare. Era un tânăr timid și cu un comportament exemplar. La comportamentul moral a avut nota 1, adică foarte bine. De aceea, tatăl său decide să-l mute la Gimnaziul Mitropolitan, gimnaziul superior greco-catolic din Blaj. Suntem în anul 1904. Tânărul Iuliu a scris clerului de Lugoj, pentru că unchiul său, Vasile Hossu, este episcop de Lugoj. El îl va trimite la studii la Institutul de Propagandă Afide, Colegio Urbano din Roma. Are un comportament exemplar. Este făcut «prefecto di camerata» și primește medalia de aur pentru cele mai bune rezultate la studii. După doi ani, în 1906, își ia doctoratul în filozofie, după încă patru ani, doctoratul în teologie. Cunoaște șase limbi străine și limbile clasice. În același an, 1910, la 27 martie este hirotonit preot. După primirea hirotonirii la Roma se reîntoarce acasă, evident, la Lugoj, unde desfășoară diferite activități, începând de la protocolist, notar, ajungând până la director de cancelarie, secretar episcopal, în timp ce este și profesor de teologie biblică la Academia de Teologie. Anul 1914 este cel în care pleacă pentru desăvârșirea studiilor. Însă, 1914, după cum bine știm, este și anul începutului Primului Război Mondial. Era la Lourdes, la congresul euharistic. Întorcându-se acasă, află că unul dintre verii săi primari a murit pe front și decide să se înroleze voluntar, ca preot de front, la asistență spirituală, în spitalele de front sau spitale de campanie. Pentru această activitate primește mai multe medalii și este răsplătit atât de către împăratul Francisc Iosif, cât și de împăratul Carol al IV-lea. Primește Crucea de Onoare, clasa a II-a, cu decorația de război a Crucii Roșii. De asemenea, Crucea de Decorații de Război a Ordinului Francisc Iosif I. În anul 1917, când era încă preot militar, îl ajunge acea numire de episcop pe seama eparhiei de Gherla. Împăratul Carol este cel care face această numire, iar confirmarea, așa cum era obiceiul, vine din partea papei Benedict al XV-lea, în luna aprilie. Va fi hirotonit la 4 decembrie în Catedrala Mitropolitană a Blajului de către mitropolitul Viktor Mihaly de Apșa, în prezența celorlați episcopi diecezani. Va intra în funcție la Gherla, la 16 decembrie, anul Domnului 1917. Ca tânăr episcop, începe cu mult elan arhipăstorirea și se angrenează puternic în actul de la 1 Decembrie 1918. Dacă ar fi să vorbim despre el și implicarea episcopului, ar fi un capitol întreg. Mă limitez la a spune doar că a colaborat îndeaproape cu cei care au fost făuritorii Marii Uniri, participând la luarea unor decizii bune din partea politicienilor. Marea Adunare decide ca acela care să aducă la cunoștință poporului «Rezoluțiunea» Adunării Naționale, să fie cel mai tânăr episcop, pentru că atunci avea numai 32 de ani episcopul Iuliu Hossu. Tânărul episcop nu se limitează doar la a citi acel document, ci face o introducere, un prolog și un epilog, foarte frumoase, din suflet, folosind și elementele naturii: soarele care tocmai ieșea din nori. Semnificative și emblematice rămân și pentru noi, astăzi, așa cum spunea și părintele vicar, să încercăm să învățăm din cuvintele lui. Ceea ce rostea înaintea lecturii rezoluțiunii, și anume: «De acum înainte, o singură țară, România, întemeiată pe dreptatea lui Dumnezeu și credința poporului său. România, o singură țară, una și în veci nedespărțită». Ce frumos ar suna aceste principii și politicienilor de astăzi, să întemeiem România pe dreptatea lui Dumnezeu și pe credința poporului său, o credință adevărată, o credință care să devină viață. În timpul ocupației horthyste după așa-zisa cedare a Ardealului, după 1940, rămâne pe teritoriile ocupate, având curajul să-l înfrunte chiar și pe Horthy, spunându-i, să nu uite că aici, în aceste teritorii locuiesc și milioane de români, alături de frații de alte limbi. De aceea este dator să-i respecte și pe aceștia. A avut multe de îndurat. Au fost și câteva atentate împotriva vieții cardinalului, dar a scăpat ca prin minune. A rămas perseverent crezului său, încurajând românii aflați sub ocupație și luptând pentru apărarea identității naționale, La 24 august 1941 este numit și administrator apostolic al eparhiei de Oradea. Era senator de drept. Alături de ceilalți episcopi participă la dezbaterea mai multor legi importante pentru țară. La 2 iunie 1945 este ales membru de onoare al Academiei Române. La acel moment era caracterizat astfel: «Este nu numai un eminent ierarh, cinstindu-și dieceza sa pe care cu înțelepciune o conduce de 30 de ani, dar și un distins cărturar și un vorbitor dintre cei mai aleși ai bisericii noastre din Ardeal». (...)La 1 octombrie 1948 este așa-zisul sinod de revenire la biserica mamă. Episcopul, fiind pe teritoriul său această acțiune provocatoare, falsă și împotriva bisericii greco-catolice, a emis imediat decretul de excomunicare pentru cei 36 de preoți, care, sub presiunea organelor politice, au participat la această regretabilă acțiune. Apoi, în noaptea de 28 pe 29 octombrie, episcopii sunt arestați. De acolo de unde se afla, episcopul Hossu era la București, cu gândul că va putea rezolva problema reducerii eparhiilor bisericii noastre. Dar nu a fost așa, pentru că zarurile erau deja aruncate. Este arestat noaptea, la miezul nopții, în locuința fratelui său. A fost dus la Ministerul de Interne. Este de remarcat un fapt. Atunci când a ajuns acolo, în memoriile sale scrie, în prima sa celulă, după ce s-a închis zăvorul, primul gest pe care l-a făcut, a îngenuncheat și a mulțumit lui Dumnezeu pentru că poate să fie un mărturisitor pentru credință. Nu a cerut avocat, nu a spus că este o nedreptate să fie închis, nu s-a opus în niciun fel detenției. Ceea ce a cerut tot timpul a fost libertate sigură și fără piedici bisericii noastre, și aplicarea drepturilor constituționale, drepturile care sunt prevăzute în constituția țării.”
Foto:
Cardinalul Iuliu Hossu “Apostol al Marii Uniri”: în zeghe în închisorile comuniste
Episcopul Iuliu Hossu, citind rezoluția de la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918
Statuia Cardinalului Iuliu Hossu, recent dezvelită la Târgu-Mureș
