Cea de-a XXII-a ediție a Galei Tânărului Actor - HOP și-a deschis porțile luni, 2 septembrie, având ca generic “Teatrul coregrafic. DansActorul ca fenomen al teatrului actual”. Pe scena Teatrului de Stat Constanța, au intrat în competiție 48 de tineri absolvenți ai școlilor de actorie din țară.
Gala din acest an l-a avut ca director artistic pe Gigi Căciuleanu, personalitate marcantă, de reputație internațională, cel care a și propus tema evenimentului, și care a rostit discursul inaugural, vorbind cu patos despre dans, dar și despre modul în care starea dansantă a corpului se poate transforma pe scenă în teatru. Seara s-a încheiat cu emoționanta proiecție a filmului pe care regizorul Mircea Albuțiu îl are în lucru, «O întâmplare... cu jazz», în prim-plan aflându-se Miriam Răducanu, cea care i-a fost profesoară coregrafului Gigi Căciuleanu.
Următoarele seri au fost prezentate de actorul Lari Georgescu. La Constanța, jurații au ales câștigătorii din acest an pentru următoarele premii: Premiul “Ștefan Iordache”, marele premiu al Galei HOP; Premiul pentru cea mai bună actriță, secțiunea individual; Premiul pentru cel mai bun actor, secțiunea individual; Premiul “Cornel Todea” pentru cea mai bună trupă de actori; Premiul “Sică Alexandrescu”, Premiul special al juriului; Premiul publicului. În urmă cu mulți ani, după un spectacol fascinant la Sibiu, maestrul Gigi Căciuleanu mi-a acordat un prim interviu (publicat în volumul “Colivia de vise”, Tipomur). Iată un fragment!
***
Motto: “Și Duhul lui Dumnezeu se mișca pe deasupra apelor...” (“Geneza”)
Gigi Căciuleanu este atât de mare, încât nici nu poate fi prezentat. În această săptămână, maestrul de talie internațională s-a aflat la Sibiu, la Festivalul internațional de teatru (n.n. - în iunie 2000). Există oameni pe creștetul cărora Dumnezeu scrie: Lumină și Har. Prezența lui Gigi Căciuleanu în Festival a emanat un “fluid” de energie pozitivă, identic cu starea de beatitudine pe care a transferat-o în sufletele celor prezenți la spectacolul “Lumea Dansului”. Nimeni n-a putut uita cum senzația de liniște și pace spirituală s-a așternut, ca o binecuvântare, peste întreaga sală a Teatrului Național București, ca și în sala Casei de Cultură a Sindicatelor din Sibiu, la “Mozartissimo”.
După cum mărturisea la conferința de presă: “Regăsirea României «prin tălpile picioarelor» s-a întâmplat de mai multe ori - contrastând o dată, într-o alchimie tristă, cu decesul tatălui meu. Am rezistat «afară» datorită poeziilor lui Eminescu, Alecsandri, Arghezi..., pe care mi le reaminteam inconștient, înghițeam lacrimile și mergeam mai departe. Nu mă consider intelectual, teoretician, ci, în primul rând, DANSATOR. Dansul înseamnă un fel de a gândi, de a filozofa, de a mă juca serios, de a arde pe scenă. Publicul a fost întotdeauna aliatul meu. Creez, prin împletirea abstractului cu concretul, teatru coregrafic, nu teatru-dans. Spectacolul «Mozartissimo» l-am pus în umbra unui dogmatism nou - dansul contemporan”.
Nu pot descrie ceea ce am simțit de fiecare dată când i-am privit creațiile, i-am ascultat cuvintele și i-am receptat (bio)energia. Doar faptul că m-a “încărcat” cu o bogăție pe care n-ar putea-o egala toate comorile terestre.
