MUREȘ: PRIMA CONFERINȚĂ A CREATORILOR DE CONȚINUT ONLINE DIN ROMÂNIA...

Distribuie pe:

Municipiul Târgu-Mureș va găzdui, în data de 2 octombrie, prima conferință dedicată companiilor din industrie și instituțiilor publice cu activități în social media «L.I.F.T. Social Media Training 2019», la care sunt invitați specialiștii din companii industriale producătoare de bunuri și servicii și din instituțiile publice pentru care conținutul online din social media reprezintă o provocare pentru atingerea obiectivelor de comunicare. “Social Media Training L.I.F.T. 2019” este prima conferință a creatorilor de conținut online din România destinată mediului de business industrial/tehnic cu activități de producție și instituțiilor publice. Evenimentul se adresează specialiștilor din companii industriale producătoare de bunuri și servicii și celor din instituțiile publice pentru care conținutul online din social media reprezintă o provocare, în vederea atingerii obiectivelor de comunicare. “L.I.F.T. Social Media Training 2019” este o oportunitate pentru a identifica și împărtăși cele mai actuale soluții de creare a conținutului online, deoarece conferința reprezintă locul în care întâlnești specialiști din companii românești cu tradiție, participi la workshopuri interactive și găsești soluții de colaborare inedite”, a declarat luni, pentru AGERPRES, Ovidiu Maior, unul dintre organizatori.

Potrivit lui Ovidiu Maior, această conferință este cu atât mai importantă cu cât majoritatea companiilor din zona industrială sau tehnică și instituțiile publice au nevoie de crearea unei imagini pozitive, însă nu urmăresc vânzarea sau oferirea unor produse și servicii prin intermediul rețelelor de socializare, dar sunt obligate de trendurile existente să găsească soluții pentru a întări brandul, folosind social media.

“Un brand puternic, bine poziționat în social media, atrage după sine employer branding, o imagine pozitivă și creează o bază de recrutare a viitorilor angajați. Astfel, în cadrul conferinței, o serie de CEO reprezentativi și conducători de instituții publice vor împărtăși viziunea lor despre social media și despre cum iau deciziile în acest sector, iar apoi comunicatorii din companii și din instituții publice, a căror activitate are impact în social media, își prezintă metodele de lucru. În cadrul conferinței este programat un workshop cu prezentarea unor studii de caz specifice industriei, colaborarea cu influenceri și secretele unei fotografii cu impact în social media”, a precizat Ovidiu Maior.

Lasă un comentariu