PE URMELE TRACO-GETO-DACILOR!

Distribuie pe:

* “Izvoarele literare, coroborate cu toate descoperirile arheologice, începând cu anul 5500 î.Hr., fără nicio exagerare, vin să confirme că Traco-Geto-Dacii au reprezentat o populație inovatoare, căreia restul Europei îi datorează, în parte, evoluția tehnologică, economică și a organizării sociale din zorii civilizației sale”. Negarea evidențelor care indică acest lucru nu poate decât să stârnească suspiciune asupra caracterului și bunei-credințe a persoanelor care le combat. Prin mărturiile existente se atestă în mod cert că “strămoșii noștri au fost înaintea venirii stăpânirii romane, reprezentând un popor omogen, cu o istorie milenară, adânc înrădăcinat în pământul său, mândru, inteligent, viteaz și harnic”.

***

* “Mărturii străine” -

a) Dacii, moesii, tracii n-au fost întotdeauna războinici, dar atunci când o făceau, istoria legendară spune că “insuși zeul războiului s-a născut în țara lor”. (Flavius Vegetius Publius).

b). “Feriți-ne, zei cerești, ca, printr-un dezastru care i-ar pune în mișcare pe daci și pe geți, Roma să cadă, iar eu să rămân teafăr”.

(Lucanus, “Pharslia”, II)

c). “Roma însăși, învingătoarea tuturor popoarelor, a trebuit să slujească supusă și să primească jugul triumfului getic”.

(Isidor din Sevilia- Episcop)

d). “Împăratul Galerius, având în suita sa mai mulți luptători din Imperiul Dacic, își bătea joc de tot Orientul”.

(Lactantius, De Mortibus persecutorum)

e). “Țara imensă a Dacilor, se întindea din Asia Mică până în Iberia și din nordul Africii până dincolo de Scandinavia”.

(Dionisie Periegettul)

f). “Acești volohi nu sânt nici romani, nici bulgari, nici woslsche, ci vlahi, urmași ai marii și străvechii seminții de popoare a tracilor, dacilor și geților, care și acum își au limba proprie și, cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania și în Ungaria, în număr de milioane”.

(Schlozer, “Russische Annalen”, secolul al XVIII-lea)

g). “Carpații sunt într-o regiune a lumii în care se situa odinioară centrul celei mai vechi culturi cunoscute în ziua de azi”.

(Daniel Ruzo, savant peruvian)

h). “Strămoșii etnici ai românilor urcă neîndoielnic până în primele vârste ale umanității, civilizația neolitică română reprezentând doar un capitol recent din istoria țării”.

(Eugene Pittard (1867-1962-antropolog)

***

* “Români” - “Fiți voi înșivă, nu imitați pe nimeni! Aveți sub picioarele voastre izvoare de apă vie. Nu invidiați popoarele bătrâne, ci priviți-l pe-al vostru. Cu cât mai adânc veți săpa, cu atât veți vedea țâșnind mai mult viața”.

Jules Michelet, (1798-1874), cărturar francez.            

P.S. Ce ziceți, frați români? Noi ne certăm ca la ușa cortului, iar alții vin să ne trezească la realitate, dar noi, dormim, dormim și iar dormim... (n.a)

Valentin Roman - “Pe urmele geto-Dacilor”

Lasă un comentariu