- Dintre multele altele câte sunt pe această lume ca nelumea. “Oricine dă de mâncare unei mulțimi sărace crede că este important să se arate, să fie lăudat, să fie amintit dinaintea celor ce s-au săturat”.
Și o întâmplare adevărat de adevărată, care contrazice o astfel de meteahnă. După ani mulți de pribegie și înavuțire prin lumea largă, strănepotul unui fost emigrant român, tare înstărit în Detroitul american superindustrializat, vine și se stabilește definitiv în satul transilvan al strămoșilor săi. Undeva, nu departe de streașina împădurită și mereu înzăpezită a Munților Făgăraș și a Văii Oltului. Curând, însă, avea să se convingă că mai mult de 50 de familii sărace și cu mulți copii analfabeți au nevoie cel puțin de ajutor material. Ca urmare, împreună cu preotul, primarul și cu asistentul social al comunei respective hotărăsc să servească o cină gratuită în cinstea celor nevoiași. Și când totul părea a se fi terminat cu bine și cu multe mulțumiri, românul-americanizat, împreună cu soția sa, împarte fiecărei mame de copii câte un plic cu contravaloarea în lei a 200 de dolari, spunându-le: “Veți primii acești bani în fiecare lună, însă cu câteva condiții: lucrarea propriilor voastre grădini legumicole și pământuri de pe hotar, creșterea măcar a unei capre cu lapte, trimiterea copiilor voștri la grădinița și școala gratuită din sat, repararea și zugrăvirea caselor voastre, măturarea curților și a ulițelor, precum și colectarea selectivă a gunoaielor și deșeurilor. Într-un cuvânt: să fiți oameni cinstiți și harnici. Cine nu face ce am hotărât, nu primește plicul”. De atunci și până mai zilele trecute, vreme de cincisprezece ani, totul a mers precum s-a stabilit. Cu toate că prin oficierea unor sfinte căsătorii și botezuri numărul beneficiarilor aproape s-a triplat. Ca urmare, acel plic s-a subțiat dintr-o dată la valoarea de numai 150 de dolari. Nemuțumiții trimit o delegație la casa din sat a binefăcătorului lor, pentru a afla ce s-a întâmplat. Iar acesta le spune: “Știți, nepoții și strănepoții noștri, cinci la număr, au ales să frecventeze cursurile unor înalte și costisitoare școli și facultăți americane, iar cheltuielile s-au înmulțit în mare măsură”. Auzind aceste vorbe, bulibașa rromilor prinde a spune: “Bine, bine. Înțelegem că vor să facă ișcoli înalte, dar nu pi banii noștri!”.
- Liber ca pasărea în zbor, omul are nu numai dreptul de a merge oriunde în lume, dar și de a trece prin locurile unde, în mod arbitrar, îi este interzis să treacă și să se preumble.
- Dialog: - De mult nu te-am văzut! Am întrebat de tine și am aflat că ai fost tare bolnav. Ce s-a întâmplat? - Inima, bat-o vina. Ea-i beteagă. Eu, nu. S-o îngroșat o venă, iar apoi s-a înfundat. Între timp, medicii au lărgit-o și au curățat-o. Vorba vine. Acum “hornul” iară scoate fum! Și mă bucur că, din nou, inima îmi este plăcut chinuită de iubirea pentru oameni!
- Și era acel ins un astfel de neom încât, dacă îi deveneai doar antipatic, darămite dușman, puteai să îți scrii singur testamentul. Ba mai mult, era capabil să ți-l dicteze cuvânt cu cuvânt, nefăcând niciun secret din dușmănia și ura lui.
- Când ziua, în amiaza mare, privim numeroasele grupulețe de pensionari din piețele centrale și din parcurile unor mari orașe ale țării, stând la povești, sau jucând șah, table și cărți, atunci suntem tentați să spunem că România îmbătrânește, iar dacă seara ascultăm comentariile radiourilor și privim imaginile ecranelor televizoarelor spunem că România se prostește.
- Să nu invidiem nicicând soarta omului. Sunt inși și inse care cumulează la un loc mai multe năravuri, care sunt doar aparent identice. Astfel că, din prăsilă și născare, pot fi: răutăcioși, dușmănoși și certăreți, iar din obișnuință: invidioși, hoți, mișei, ticăloși, mincinoși, lacomi, avari, zgârciți, cămătari și nesătui. Ceea ce înseamnă că sunt nu numai adevărații prizonieri ai răutăților, dar și ai banilor. Iar de-i întrebi, cumva, de ce sunt așa de strâmb croiți, în cel mai fericit caz îți vor spune că în viață omul este urmărit deopotrivă de noroc, de nenoroc și de ghinion.
