GUVERNUL A APROBAT ÎNFIINȚAREA BĂNCII DE RESURSE GENETICE VEGETALE BUZĂU

Distribuie pe:

Guvernul a adoptat o hotărâre privind înființarea Băncii de resurse genetice vegetale pentru legumicultură, floricultură, plante aromatice și medicinale Buzău, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.

“La propunerea Ministerului Agriculturii, a fost adoptată o hotărâre de Guvern privind înființarea Băncii de resurse genetice vegetale pentru legumicultură, floricultură, plante aromatice și medicinale Buzău. Este, practic, o decizie istorică pentru România.

S-a mai încercat la un moment dat să se creeze o astfel de bancă, în anii '80, nu s-a finalizat, iată că am reușit de această dată să creăm această bancă de resurse genetice vegetale care, practic, va pune la adăpost fondul de gene din România, în domeniile amintite. România are cea mai mare varietate de plante regionale și tradiționale din Europa în acest moment și, neavând până în prezent această bancă, de-a lungul timpului s-au pierdut foarte multe semințe și țara noastră a devenit dependentă de importul de semințe pentru o serie de plante. Este, de asemenea, o măsură așteptată de toți legumicultorii, care va contribui pe termen lung la asigurarea securității alimentare a României”, a spus Barbu într-o conferință de presă, la Palatul Victoria.

El a adăugat că această bancă de resurse genetice vegetale va avea obiect principal de activitate explorarea, inventarierea, colectarea, cercetarea, dezvoltarea și conservarea resurselor fitogenetice și va conserva patrimoniul genetic vegetal aflat în acest moment la Stațiunea de cercetare legumicolă din Buzău și pe cuprinsul țării, care cuprinde peste 10.000 de soiuri de legume, plante medicinale și aromatice.

“Din cauză că nu am avut această bancă, am devenit la un moment dat dependenți de importul de semințe și România cheltuie în prezent sume de mari de bani pentru procurarea materialului genetic din import, care nu este întotdeauna adaptat la condițiile de climă din țara noastră și, de asemenea, există și riscul să introducem în țară diferiți dăunători, diferite boli, care pot afecta și alte soiuri. În momentul în care această bancă va deveni cu adevărat funcțională va contribui major la redresarea horticulturii românești prin introducerea în cultură a unor soiuri autohtone cu potențial de producție și calitate superior, poate genera un număr mare de proiecte de dezvoltare regională și națională. S-a ales Buzău pentru localizarea acestei bănci, având în vedere tradiția existentă acolo. Este cel mai vechi bazin legumicol din țară în care activează, din anul 1957, Stațiunea de cercetare - dezvoltare legumicolă Buzău și, totodată, prima unitate de cercetare de profil din România”, a menționat Nelu Barbu.

 

 

 

 

Lasă un comentariu