În 14 septembrie, se sărbătorește praznicul împărătesc al Înălțării Sfintei Cruci. Comemorăm în această zi suferința și sacrificiul Mântuitorului pentru lume, de aceea este o zi de sărbătoare sobră, cu post aspru, indiferent în ce zi a săptămânii cade.
Tradiția creștină spune că ucenicii Domnului, după moartea și învierea Sa, au îngropat lemnul crucii stropit de dumnezeiescul sânge, la poalele Golgotei. După trei secole, în anul 326, împărăteasa Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, a poruncit să se facă săpături în cetatea Ierusalimului, spre cercetarea și înnoirea sfintelor locuri și spre căutarea Crucii Domnului. Trei cruci asemănătoare s-au descoperit îngropate: cea a Mântuitorului și cele două cruci ale tâlharilor răstigniți odată cu El. Pentru a afla care este lemnul sfânt, cele trei cruci au fost apropiate de un trup mort, iar una dintre ele, Crucea Sfințită prin jertfa Mântuitorului, s-a descoperit lumii prin minunea pe care a săvârșit-o: la apropierea ei, trupul mort a prins viață. După acest semn minunat, fericitul Macarie, patriarhul Ierusalimului, a înălțat Crucea spre închinare, binecuvântând poporul. De la această dată, lemnul Sfintei Cruci a fost împărțit în părți mici și trimis diferitelor biserici. Dar, ca “Putere a lui Dumnezeu”, Crucea Domnului își păstrează în lume taina și lucrarea. Ea rămâne cel mai înalt Altar al celei mai înalte Jertfe.
Sfânta Cruce este unul din cele dintâi simboluri creștine, reprezentând marele mister al credinței: patima și moartea, prin răstignirea Domnului Iisus Hristos. Prin cruce s-a omorât moartea, s-a dezlegat păcatul strămoșesc, ni s-a dăruit Învierea și am redevenit fiii și moștenitorii lui Dumnezeu. Crucea evocă nu numai un eveniment deosebit din istoria mântuirii - jertfa răscumpărătoare a lui Iisus Hristos - ci ea recapitulează întreaga viață a Mântuitorului.
Sfânta Cruce este cinstită de Biserica Ortodoxă de încă trei ori pe an: a treia duminică din Postul Mare, în 7 mai și la 1 august.
