ȘCOALA DE ALTĂDATĂ

Distribuie pe:

Mărturisesc că așteptam cu bucurie noul an școlar, după o vacanță în care numai de odihnă nu aveam parte, fiindcă aveam sarcini precise în gospodărie, iar mai târziu, după clasa a șaptea, pe timpul vacanței mari, mă angajam la degajări, în pădure, la gostat sau la CAP, la pleava după batoză. Mă bucuram sincer când intram în clasă, și simțeam mirosul acela specific, de motorină, de pe pardoseală, amestecat cu miros de var proaspăt, de flori și cărți noi. Generația mea a fost favorizată și de faptul că am beneficiat numai de profesori calificați, tineri absolvenți repartizați la școala din comuna noastră, obligați să rămână acolo, trei-patru ani, până reușeau să-și susțină definitivatul. Erau profesori cu vocație, care își respectau statutul, veneau la clasă în costum, cu cravată, iar profesoarele în fuste. Vreau să spun că, pe lângă pregătirea profesională, și ținuta impunea respect. Când mă întorc în sat și trec pe lângă școala veche, de fiecare dată privesc spre sala de clasă, cu ferestre spre drum, și-mi vin în minte imagini din anii de școală, uneori despre o colegă de bancă...

Constat că școala de astăzi, nici pe departe nu se mai aseamănă cu școala de altădată. Acum nu mai există exigență în ce privește pregătirea elevilor. Dacă, pe vremuri, am avut colegi de clasa a opta care au fost lăsați repetenți de două ori, astăzi, ajunge un absolvent de școală gimnazială să nu cunoască scrisul și cititul. Faptul că este de etnie rromă nu-l scutește să nu învețe abecedarul, după opt ani de școală. Aveam colegi de clasă rromi, care învățau foarte bine, frecventau cursurile, erau disciplinați, curați. Se spune că școala românească este într-un proces continuu de degradare, fenomen cauzat de dezinteresul elevilor, dar și de pregătirea superficială a profesorilor. Rezultatele de la examenele de capacitate, de bacalaureat, testările pentru un post în învățământ, titularizări, definitivat, sunt edificatoare. Mai există un aspect, pe care vreau să-l amintesc, chiar dacă nu sunt profesor: programele școlare întocmite după diverse interese. De pildă, în școlile din mediul rural s-a scos disciplina de agricultură, introducându-se ore de învățământ tehnologic. Nu mai există loturi școlare, unde copiii să descopere tainele agriculturii, o îndeletnicire de actualitate și de viitor în satul românesc. Este adevărat că societatea s-a modernizat, că avem nevoie de informatică, dar să nu se uite nici tradițiile satului românesc. Nu cunosc programa de la disciplina de educație civică. Zi de zi, televiziunile ne prezintă imagini cu agresiuni în școli, cu tâlhării și omoruri, cu drogați care fac ravagii pe drumurile publice, cu acte de violență. Dacă elevilor li s-ar preda reguli elementare de viață, despre legislația care condamnă fenomenele antisociale, dacă elevii ar fi informați despre reglementările în vigoare, privind drepturile și obligațiile omului de care pot beneficia, fără proteste de stradă, doar respectând legile țării, numărul acestor infracțiunii s-ar diminua.

Sportul este o altă modalitate de formare a caracterelor la elevi. Este adevărat că s-au construit săli de sport moderne în multe localități, dar acestea sunt închiriate de diverși amatori de sport, adulți, la minifotbal, pentru elevii din mediul rural nu se mai organizează competiții de genul “Cupa Tineretului la sate”.

Criza din învățământul românesc, mai ales din mediul rural, este întreținută și de lipsa unui apostolat susținut de preoți, învățători, profesori, specialiști agricoli, în rândul tineretului. Cadre didactice navetiste, lipsite de experiență, școlite pe înserat, pe grăbite, cu părinți prea “deștepți”, dornici să-și vadă odraslele, premianți, cu o diplomă universitară în buzunar, susțin această criză. Învățământul privat, cu taxă, unde admiterea și examenele din timpul anilor de studii se fac pe ouă, mai ales la facultățile cu profil uman, au creat o adevărată batjocură la adresa învățământului superior... La un moment dat, după “revoluție”, în România existau 60 de facultăți de drept, care scoteau anual 1.500 de juriști. Șoferi de directori, ospătari, paznici de noapte, s-au trezit peste noapte juriști cu diplomă, mai rău - cu pretenții de “telectuali”, convinși că toți absolvenți de facultăți din perioada socialistă, așa și-au finalizat studiile. Până în 1989, în România, funcționau trei facultăți de drept, la Iași, București și Cluj, și una de drept administrativ la Sibiu. Anual ieșeau pe piață 250 de juriști. Concurența la admitere era de 25-30 de pe un loc. Am prezentat acest exemplu, fiindcă mi se pare mai explicit, dar inflația se regăsește și în domeniul economiștilor, profesorilor la disciplinele umane.

Numai în județul Mureș funcționează 4 facultăți private, care scot anual sute de istorici, juriști, geografi, economiști, ingineri horticoli de limbă maghiară.

Promovările în diverse funcții bugetare, pe criterii politice și de corupție, sunt cancerul care distruge viitorul României, fiindcă tinerii valoroși, absolvenți în licee de prestigiu, sunt recrutați de universități străine încă din liceu, iar după ce își rostuiesc viața printre străini nu se mai întorc acasă.

 

 

Lasă un comentariu