RAMONA MĂNESCU, LA CEA DE-A 63-A SESIUNE A CONFERINȚEI GENERALE A AIEA

Distribuie pe:

Ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, a participat ieri, la Viena, la deschiderea Conferinței Generale a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA).

Potrivit MAE, Ramona Mănescu a avut întrevederi cu directorul general interimar al AIEA, ambasadorul Cornel Feruță, precum și cu reprezentanți de nivel ai statelor participante.

Delegația României a reconfirmat sprijinul pentru continuarea și consolidarea rolului AIEA la nivel global și a evidențiat programul nuclear național, care se ridică la cele mai înalte standarde internaționale în materie de securitate și siguranță nucleară.

Conferința Generală (CG AIEA) este cel mai înalt for decizional al AIEA, care reunește reprezentanții tuturor statelor membre din Agenție.

CG se întrunește anual, începând din 1957, în cursul lunii septembrie, pentru a analiza și aproba programul și bugetul organizației.

Totodată, în cadrul CG se iau decizii referitoare la probleme de interes pentru statele membre și pentru comunitatea internațională.

Lasă un comentariu