RETROCEDĂRILE ILEGALE SFIDEAZĂ GROSOLAN REALITATEA ISTORICĂ: ÎNTOARCEREA PROPRIETĂȚILOR LA URMAȘI AI FOȘTILOR GROFI, CONȚI, BARONI ETC. ESTE APROAPE SINONIMĂ CU ANULAREA ACTULUI MARII UNIRI DIN 1918 (IV)

Interviu cu prof. univ. dr. IOAN SABĂU POP – avocat Suntem puși astăzi în situația paradoxală că punem în aplicare și reconstituim dreptul de proprietate după decretele lui Horthy în Ardeal

- Dvs susțineți, așadar, că ultimele transcrieri din documentele transilvane nu sunt cele reieșite din reforma agrară, ci acelea din decretul 1441 al lui Horthy...

- A fost o Lege, nr. 260, redactată de Salvator Brădeanu și preluată de numitul Lucrețiu Pătrășcanu, în 1945, lege care a încercat să atenueze decretele/ordonanțele statului maghiar despre care am discutat. Legea nu a putut fi pusă în aplicare niciodată. În primul rând pentru că ocupația sovietică nu a permis autorităților românești reinstalate după eliberare să se ocupe de acea perioadă. Au fost o serie de evenimente grele, foarte multe și încurcate. S-a uitat repede, cum uităm noi, plus că Legea 260 nu putea fi pusă în aplicare din cauza lipsei cărților funciare. Nu aveam, de asemenea, specialiști. Suntem puși astăzi în situația paradoxală că punem în aplicare și reconstituim dreptul de proprietate după decretele ungurești din 1940-1944 în Ardeal. Pentru că ei vin cu cărți funciare de la Viena, de la Budapesta, care au fost sustrase, furate, iar magistrații noștri se uită cu ușurință și dau mii de hectare ca și cum ar da o cutie de chibrituri. Suntem într-o situație foarte gravă în această privință! Apoi, din păcate, cei împroprietăriți prin legea agrară română erau atât de săraci și de neștiutori de carte, încât marea majoritate nu s-au înscris în cartea funciară. Adică atunci nu și-au formalizat scriptic proprietatea, s-au mulțumit cu posesia aferentă, ce la acel moment nu era conturbată, dar cu timpul lucrurile s-au inversat. Azi, fără discernământ, prefecturi, comisii și instanțe, restituie după 3-4 generații, luându-se după proprietarii trecuți în cărțile funciare înainte de anul 1920. Se ignoră o realitate, se ignoră o istorie, amatorismul, neprofesionalismul, necinstea și complicitatea fac casă bună la cei care dau legi și cei ce le execută în România. Țara este ca o pădure care plânge, dar nu poate să vorbească. Situație care există și astăzi, când, la aproape 30 de ani de la revoluție, încă mai sunt oameni fără acte pe pământul deținut. În plus, atunci mai erau și alte impedimente. De exemplu, specialiștii de la Cartea Funciară erau foarte rari, plecaseră în Ungaria. Practic, era foarte greu să găsești un topograf la acea vreme, plus că lucrările erau foarte scumpe, ca și astăzi de altfel. Ca să nu mai vorbim că foarte multe cărți funciare au fost luate de grofi și alții care au plecat, și statul român s-a trezit cu această problemă națională majoră, imposibil de rezolvat pe termen scurt. Dar legiuitorii fie inculți, fie interesați, fie corupți sau de-a dreptul trădători n-au ținut cont absolut deloc de aceste realități și dificultăți și au creat asemenea acte normative de restituire încât devin aplicabile și urmașilor de-a patra generație a optanților unguri sau/și altor categorii de pretendenți. Care primesc cu o ușurință incredibilă zeci de mii de hectare de teren, pășuni și pădure - toate despăgubite o dată de statul român! Sau fără temei, fără îndreptățire. O asemenea hemoragie de valori din pură prostie n-a cunoscut România în toată istoria ei, dar mai ales că o facem cu mâna noastră, în deplină suveranitate. Așadar, în mod paradoxal, statul român de azi restituie proprietățile după ordonanțele lui Horthy, potrivnice, bineînțeles, Statului Român! Nimeni, după 1990, nu s-a gândit să le anuleze… nici aplicarea, nici efectele. Autoritățile inconștiente sunt puse în fața faptului împlinit. Lipsite de coerență, lipsite de premise documentate, s-a legiferat la voia întâmplării, care dau liber la judecăți pe bază de lozinci.

(Va urma)

Lasă un comentariu