IUBEȘTE-ȚI APROAPELE PRIN SFÂNTA CRUCE

Distribuie pe:

Despre sărbătoarea creștinismului de la data de 14 septembrie 2019, în comuna Zau de Câmpie, din județul Mureș, în gospodăria preotului Gheorghe Oltean: Preotul Gheorghe Oltean ne-a dat de știre să ne bucurăm de această sărbătoare creștinească, împreună cu ceilalți nouă părinți și preoți, la domnia sa în gospodărie. Aici, am urcat drumul crucii în culorile superbe ale toamnei: frunze galben-ruginii, boabe de struguri albi basarabeni sau roșii, auriul dealurilor și albastrul pufos uneori dinspre zări. Așa ne-a întâmpinat crucea anul acesta. Cei care am răspuns chemării preotului Oltean eram și noi la vreo sută, ba mai tineri, ba mai în vârstă, unii mai sănătoși, alții mai bolnăviori, unii mai din Zau de Câmpie, alții mai de prin județ sau de prin țară, unii mai sărăcuți, alții mai așezați. Crucea și „botezul" le-am primit cu toții la fel, din moment ce toată lumea era veselă și senină prin curtea gospodăriei și s-a bucurat, după drumul crucii, de bucatele aflate pe masă.

Cei zece preoți și părinți ne-au îndrumat la „cântare" pe drumul crucii și i-am ascultat cu toții, mai ales că ne susțineau câteva maici de la mănăstire. Atâta normalitate, atâta înțelegere și bună-cuviință, împreunate de fermitate și dragoste de aproapele tău, într-o superbă gospodărie, se revărsau ca dintr-un izvor neastâmpărat. Anul acesta, părintele Gheorghe Oltean din Zau de Câmpie ne-a pregătit și o surpriză: un mic muzeu, în două camere, de obiecte și îmbrăcăminte veche tradiționale din câmpia Transilvaniei. Dacă treceți prin Zau de Câmpie, vizitați-l! Este suficient să întrebați de preotul Oltean și oricine vă va îndruma spre casa dânsului. Sau veniți la 14 septembrie anul următor pentru a primi cum se cuvine Sfânta Cruce.

Lasă un comentariu