DECERNAREA PREMIILOR IG NOBEL, PRILEJ DE SATIRĂ ȘI UMOR

Distribuie pe:

Cele mai trăsnite experimente pe care le-au făcut cercetători din întreaga lume au fost recompensate joi, 13 septembrie, cu hilarele premii Ig Nobel, cunoscute și ca premiile anti-Nobel ale Universității Harvard, relatează agerpres.ro, citând surse EFE și AFP.

Unul dintre co-fondatorii premiilor, Marc Abrahams, a inaugurat ceremonia îmbrăcat elegant în smoching cu joben și papion roșu: „Suntem aici în seara aceasta pentru a onora persoane și grupuri extraordinare. Toți sunt câștigători pentru a face lumea să zâmbească și apoi să reflecteze", a spus Abrahams, în aplauzele unui public entuziast.

Fiecare dintre laureați a primit o diplomă semnată de mai mulți laureați reali ai premiilor Nobel și a plecat acasă cu un trofeu insolit: un pahar din carton cu o periuță de dinți.

Premiul Ig Nobel pentru Economie a fost decernat unei echipe formate din doi cercetători, un olandez și un turc. Cei doi au cercetat unul dintre articolele cu cea mai mare circulație în lume: banii. Ei au descoperit că bancnotele sunt o mare sursă de transmitere a bacteriilor, o descoperire primită cu aplauze.

O altă mare descoperire este cea a cercetătorului italian Silvano Gallus. Promovând unul dintre produsele vedetă ale patriei sale, specialistul a publicat un studiu în care cere societății să consume pizza, datorită amplelor sale beneficii pentru sănătate. El a fost recompensat cu premiul Ig Nobel pentru Medicină, iar iranianul Iman Farahbakhsh a fost laureat pentru Inginerie, pentru că a inventat o mașinărie care schimbă automat scutecele.

Publicul a fost deosebit de însuflețit în timpul ceremoniei, a lansat în sală avioane din hârtie, iar un bărbat îmbrăcat cu kilt scoțian a urcat pe scenă pentru a cânta la cimpoi.

Pentru a evita ca premianții să depășească timpul alocat discursurilor, organizatorii au apelat la o fetiță de 8 ani, care, atunci când discursurile se prelungeau, țipa strident: „Vă rog, m-am plictisit! Opriți-vă, vă rog, m-am plictisit!"

Premiile sunt menite să evidențieze cercetările care încurajează oamenii să gândească în moduri neobișnuite, fiind mai degrabă o formă de „satiră", care se desfășoară cu o săptămână înaintea anunțării Premiilor Nobel, la Stockholm, precizează sursele citate.

 

 

Lasă un comentariu