RASISM LA MECIUL DINTRE HC ZALĂU ȘI RAPID! FANII GAZDELOR, MESAJ GROTESC LA ADRESA GIULEȘTENCELOR

Distribuie pe:

Meciul dintre HC Zalău și Rapid București s-a încheiat cu victoria gazdelor cu 26-20, însă confruntarea din Liga Florilor a trecut pe planul secund după un derapaj rasist al suporterilor din Zalău, la adresa adversarilor. Pe una dintre paginile de Facebook ale fanilor din Zalău a fost un mesaj de mobilizare pentru meci, însă în care rapidiștii erau jigniți grosolan: “Biletele vor fi puse în vânzare miercuri, 11 septembrie, de la ora 15.00, la casieria Sălii Sporturilor. Țiganii nu sunt Români!”. Mesajul a fost șters, însă Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat și a început cercetările: “Am demarat o autosesizare, o să cităm inclusiv clubul din Zalău, respectiv această organizație a suporterilor și Federația Română de Handbal. Postarea în sine și toate comentariile sunt inaccectabil de rasiste. Riscă o amendă de la 2.000 de lei până la 100.000 de lei”, a declarat, pentru B1.ro, președintele CNCD, Csaba Asztalos.

 

TADICI, SCANDAL ȘI DUPĂ MECIUL CU CSM BUCUREȘTI: “CE E ROMÂNESC NU E BUN, DOAR CE E STRĂIN”

Nu este primul meci cu scandal al lui HC Zalău. Echipa lui Gheorghe Tadici a învins CSM București cu 25-24, meci în care bucureștenii au acuzat maniera de arbitraj. Însă, fostul selecționer al României a lansat un tir la adresa CSM-ului: “Câteva fete, acolo, care au venit în vacanță prin România, și cu ocazia asta iau și niște salarii de-a dreptul nesimțite. Problema e că le iau din banul public. La noi, ce e românesc nu e bun, doar ce e străin. Trebuie să se știe că un antrenor român e plătit cu 6.000 de euro pe an, la echipa națională, iar un antrenor străin cu 10.000 de euro, pe lună! Unde e echitatea? Am adus antrenori care să ne lase în anul preolimpic, cum a fost domnul Ambros, pe care l-a criticat și Cristina Neagu! Acum cine răspunde pentru acele rezultate? L-am readus pe domnul Ryde la echipa națională, mi se pare o treabă total neprofesionistă”, a tunat Tadici după meci.

 

Lasă un comentariu