- Cititorule, gânditutea-i vreodată că “înnegrind” pe unul și pe altul cu tot soiul de acuzații, cu minciuni și cuvinte urâte, nu faci altceva decât să te murdărești singur?!
- Zaharia Stancu (1902-1974) era nu numai un talentat prozator și un redutabil gazetar, ci și un foarte inspirat poet. Câteva exemple: “Eu am crescut cu macii și strugurii pe câmp/și mai păstrez, ca iarba, și-acum, sub pleoape, rouă”; “De când oamenii umblă pe lună/îngerii nu mai vor să zboare”.
- Tristeți mărturisite tardiv, dar extrem de expresiv mărturisite: “Bolnav și îngreunat de bătrânețea multor ani de viață, am devenit tot mai neharnic”.
- Din spusa înțeleaptă a scriitorului columbian Gabriel Garcia Marquez (1927-2014), Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1984), autorul celebrelor romane: “Un veac de singurătate”, “Cronica unei morți anunțate” și “Toamna patriarhului”: “Moartea nu vine odată cu vârsta, ci odată cu uitarea”. Eu aș mai adăuga că ea vine și în momentul când nu mai are nimeni nevoie de tine.
- Autoportret-versificat de om în vârstă sau bătrân: “Caier alb de ceață și de fum/ Te-ai așezat în părul meu bătrân/ Acoperindu-mi capul plin de amintiri,/ Reamintite sau de mult uitate”; “Bătrâni cu iarna vieții-n plete;/ Și-ncet, în urma tuturor,/ Vezi șovăind câte-o bătrână/ Cu micul ei nepot de mână”. (George Coșbuc, 1867-1918); Ce trist adevăr al vieții omului: La orice despărțire, murim câte puțin, în vreme ce poetul latin Virgilius (n.70 î.Hr) ne învață să ținem minte că “E o fericire să mori înainte de a începe să-ți dorești moartea”; O zicere: A trăit cât a trăit ca apoi să-l ajungă din urmă bolile și bătrânețile!; Mi-am revăzut și recitit ciornele de mână ale vechilor scrisori gândite, scrise, timbrate și poștal expediate, în speranța nedeclarată că doar îmi reîntineresc gândurile și amintirile uitate. Nu de alta, dar în coșciuge fi-vom cu toții niște bebeluși uituci, cuminți și tare ascultători.
- Un bun și mult stimat prieten din Târgu-Mureș, slujitor al Bisericii Ortodoxe, mi-a relatat următoarea întâmplare: Preotul unui sat de munte transilvan se adresează lui bade Ioan, spunându-i că a băgat de samă că e tare mulțămit de hărnicia, priceperea și bunătatea sufletească a feciorilor săi. Toți trei căsătoriți în sat. După care îl întreabă: “Cum de-ai reușit, împreună cu lelea Paraschiva să-i faceți Oameni de Omenie!?” - “Apăi, simplu de tot, dom'părinte!
Pe feciorul cel mare l-am învățat eu, după care el l-o învățat pe cel care o urmat după el, iar cei doi l-o învățat pe cel mic. Pe mine m-o învățat răposatul meu tată, iar pe cei dinaintea lui, i-o învățat bunul Dumnezeu”.
- Din spusele părintelui-profesor Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Sf. Ierarh Andrei Șaguna”, din cadrul Universității “Lucian Blaga” din Sibiu: “Dumnezeu este o prezență și când pare absent. Domnul se roagă pentru Ucenicii Săi, nu pentru Lume. Confundăm rugămințile cu rugăciunile, și planurile personale încercăm să le impunem lui Dumnezeu ca soluții”.
- Cel mai frumos și surprinzător de plăcut Iconostas Bisericesc a fost, este și va fi, cât lumea va trăi, SENINUL CERULUI ÎNSTELAT.
- Filozoful-antic roman Seneca (n.4, î.Hr-d-65) spunea că “Nimeni nu simte cum trece tinerețea, dar oricine simte când a trecut deja”. De unde și constatarea personală cum că timpul nu mai are răbdare cu fiecare dintre noi, iar cu mine și cu alți asemeni vârstei mele și a ta, cititorule, parcă se grăbește tot mai tare! Și cu toate că această dureroasă realitate a vieții omului se repetă de când lumea, generații după generații nu își dau seama cât de mult își irosesc zilele și nopțile din vremea anilor tinereții lor.
- Deviza reușitei în viață a omului cumpătat și așezat cu picioarele pe pământ: Astăzi, Aici și Acum! Ieri și Alaltăieri neputând fi decât nostalgii sau visări întârziate!
- Nu numai cel mai încântător, dar și cel mai pașnic, frumos și creștinesc “blestem”, auzit vreodată de urechile mele și priceput de mintea mea obosită și îmbătrânită, este cel care sună cam așa: “Draga mea iubită dragă, te-oi blestema să-ți fie dor de dorul meu și să nu te mai saturi de el”.
- Din spusele Anei Gabor, fiică a așezării sibiene Vurpăr: “Ai o minte dezghețată și o vârstă înaintată”; “Cele mai bătătorite ulițe și poteci ale așezării mele natale duc spre școală, biserică și cimitir”; “Buna mea dăscăliță toate le făcea după glasul neauzit al inimi sale”; “Să vă îngemănați glasurile și gândurile în rugăciune, spre a avea călăuze îndrumătoare în viață: Credința, Harul, Darul și Fapta bună”.
- Având o inimă caldă și iubitoare, omul a alcătuit, din cuvinte fredonate în șoapte, o rugăciune pe care a denumit-o, cum nu se poate mai frumos: “Rugăciunea Inimii”.
