La 12 și, respectiv, 13 noiembrie 1940, protopopul greco-catolic din Târgu-Mureș, Iosif Pop, trimite episcopului Iuliu Hossu din Cluj două scrisori de-a dreptul alarmante referitoare la presiunile, la actele de teroare la care era supusă populația românească și clerul ei, pentru refuzul de a da curs politicii autorităților de deznaționalizare prin intermediul Bisericii, al religiei. În prima scrisoare se arată că “După ce în satele mici și unde credincioșii noștri trăesc amestecați cu cei de alte confesiuni, sunt presiuni ca să treacă la vreo confesiune majoritară (maghiară - n.n.) pînă atunci, în parohii cu populație covîrșitoare sau majoritar românească, în regiuni mai apropiate de cele locuite de maghiari, autoritățile militare fac totul ca enoriașii noștri să se învoiască să treacă la Hajdudorog. Se dă ca exemplu parohia Voșlăbeni, cu aproximativ 1200 credincioși, unde, la 28 septembrie, 27 octombrie și 3 noiembrie, în adunările generale, au fost invitați să ceară alipirea la Hajdudbrog. Au refuzat (s.n.). Au fost închiși 46 credincioși (...) și au fost expulzați 6 inși (...) Preotul Avisalon Costea a fost suspendat din serviciu de către autoritățile militare. La Mureș-Isvor, cu vreo 430 credincioși au fost închiși mai mulți credincioși, dar, în prima zi, cînd, intimidați, au semnat alipirea la Hajdudorog, au fost eliberați. La Hodoș-Ciuc, cu peste 900 credincioși, după ce în două rînduri s-au opus alipirii, la 10 noiembrie i-au adunat jandarmii pe toți la școală și li s-a spus că de acolo nu pleacă pînă cînd nu semnează unde vreau să aparțină. Cei care însă semnează pentru Blaj sau Cluj vor primi “25” (lovituri la spate - n.n.) și pînă miercuri vor fi dați peste graniță. De teamă, au semnat pentru Hajdudorog, dar au plîns cu hohot cu toții și nu știau încotro să o ia. La Bicaz-Chei, cu 3 000 credincioși, preotul Teodor Cîndea, la 3 noiembrie, a fost scos din biserică de către jandarmi și expulzat. În vecinătate e Dăcumul, tot cu 3000 credincioși, preotul e refugiat. Aici, cei 6000 de credincioși sunt fără preot. Preotul din Miercurea Ciucului, Isidor Vlad și cel din Gheorghieni-Joseni, Gheorghe Boeriu, au fost expulzați”. În cea de-a doua scrisoare, protopopul Iosif Pop atrage atenția că “preoții noștri din regiunea curat românească din jurul Gheorghienilor, li se comandă din partea comandanților, mai mari sau mai mici, ca să servească Sf. Liturghie, în limba maghiară. Cînd unul a spus că nici carte nu are, i s-a spus să traducă din cea românească. Îi amenință cu expulzarea, imediat, pe preoții cari se declară că vor servi așa (în românește - n.n.)”.
La 22 octombrie 1940 a fost obligat să se re refugieze în România preotul Simion Mogoș, din comuna Ojdula, județul Trei Scaune. Descriind împrejurările în care a fost nevoit să-și părăsească parohia, preotul Mogoș relatează: “Deși nădăjduiam de la început că vom putea rezista cu toții, cu toate spargerile și bătăile ce le sufereau credincioșii, am fost nevoiți să stăm prin păduri ziua, iar noaptea să dormim prin șurile cu fîn, mai mult de două săptămîni din cele 6 îndurate alături de Sf. Altar și în mijlocul credincioșilor. Cînd credeam că se potolește furia celor ce ne făceau să suferim și cu cît căutăm să ne ascundem mai bine din fața lor, cu atît mai mult căutau să ne batjocorească tot ce aveam mai scump”. După ce enumără actele de agresiune comise de cete maghiare împotriva românilor, preotul arată că “mie mi-a spus un învățător ungur, Molnar, că de ce mai stau în Ojdula că, înainte de venirea mea acolo, 1936, românii din Ojdula (...) nici măcar nu vorbeau românește”. În aceste împrejurări au fost nevoiți să părăsească sfînta strană cîntăreții bisericilor românești din Mărtănuș și Ojdula. În legătură cu fenomenul trecerii credincioșilor români la romano-catolici, preotul arată: “Deși numărul credincioșilor îmi scădea zilnic, căci nu mai puteau suferi asupririle, totuși, am îndemnat mereu pe cei rămași să nu se lase biruiți și să stăruie în credința noastră (. . .). Văzînd ungurii că totuși continui a săvîrși Sf. Liturghie chiar și pentru cele 10 - 15 familii de români ce mai rămăseseră, m-au provocat în mai multe rînduri ca să le predau cheile de la casa parohială, pentru ca să instaleze acolo jandarmi unguri”. Refuzînd să predau casa parohială, în cele din urmă, conchide parohul acelei biserici, “am fost forțat să mă prezint la pretura plășii Tg. Secuiesc, unde am fost silit să dau o declarație scrisă de un notar ungur, în limba maghiară, pe care eu nici nu o înțelegeam (...), că de bunăvoie renunț pentru totdeauna la cetățenia maghiară și, nesilit de nimenea, în timp de 7 zile, voi părăsi definitiv teritoriul ocupat (...). De altfel, același procedeu se aplică tuturor românilor expulzați de unguri din părțile acelea”.
(Va urma)
