ÎNTREBARE PENTRU MINISTRUL DE INTERNE

Distribuie pe:

De ce nu este declarată persona non grata un politician iredentist de extremă dreapta din Ungaria care, în România, ridică pretenții privind revizuirea frontierelor și instigă împotriva ordinii sociale constituționale a țării?!

De curând, am petrecut câteva zile în Ungaria, având ocazia să răsfoiesc ziarele budapestane mai importante. Și iată ce-am aflat, printre altele:

“Taberele de vară din Transilvania sunt manifestări publicitare ale unor partide politice din Ungaria. Universitatea de Vară și Tabăra Studențească “Tusványos”, care se organizează de regulă la Băile Tușnad, aparține partidului FIDESZ, iar tabăra Asociației Tinerii Maghiari din Transilvania (EMI), aparține partidului de extremă dreapta Jobbik. Așa cum “Tusványos” îi aparține premierului Viktor Orbán, și Tabăra EMI îi aparține președintelui Jobbik, Gábor Vona. “Tusványos” este un fel de stațiune particulară pentru Viktor Orbán și Guvernul condus de domnia sa. Tabăra EMI s-a aflat anul acesta la a VIII-a ediție și a fost organizată într-o localitate de la poalele munților Bucin, Borzont. În acest an, președintele Parlamentului ungar, László Kövér, nu a participat la această tabără, în timp ce anul trecut a fost, împreună cu Gábor Vona, oaspete de onoare. Partidul lui Viktor Orbán, FIDESZ, a fost reprezentat de deputații în Legislativul ungar, Zoltán Kõszegi și Ilona Ékes, iar din partea Jobbik au fost prezenți, pe lângă președintele partidului, Gábor Vona, și deputații Zoltán Balázs și István Szávay.

În cadrul dezbaterii privind politica națională - dezbatere al cărei coordonator a fost cel responsabil cu mass-media în timpul procesului de reînhumare a poetului József Nyirõ - Zoltán Kõszegi, acesta a subliniat, în legătură cu autonomia Ținutului Secuiesc, că realizarea autonomiei în Transilvania este inevitabilă”.

În continuare, Kõszegi a abordat problema revizuirii granițelor stabilite prin Tratatul de la Trianon, subliniind: “Dacă FIDESZ va deveni mai puternic în viitor, iar Ungaria se va consolida din punct de vedere economic, se va putea ridica problema privind revizuirea frontierelor și în mod oficial. Potrivit deputatului FIDESZ, Tratatul de la Trianon ar putea să fie revizuit chiar peste opt ani”.

Urmând exercițiul FIDESZ, și partidul condus de Gábor Vona s-a lansat în luptă pentru acapararea electoratului din Transilvania. După cum a estimat Gábor Vona, Jobbik va obține peste 20% din voturile exprimate la viitoarele alegeri parlamentare din Ungaria, și mizează și pe voturile din Transilvania. Ceea ce înseamnă că partidul ungar de extremă dreaptă va începe campania electorală și în Transilvania.

Nu voi continua enumerarea exemplelor din ziarele budapestene. Este arhisuficient pentru ca oricine să-și dea seama că atât FIDESZ-ul lui Orbán, cât și partidul fățiș antieuropean, rasist si iredentist al lui Vona, consideră Transilvania - parte integrantă a României - teren de vânătoare unde, cele două partide, în goana după obținerea a cât mai multe voturi, printr-o retorică patriotardă deșănțată, îi amăgesc și tulbură pe maghiarii din Transilvania. Astfel, am avut ocazia să ascultăm, ani la rând, la Universitatea de Vară “Tusványos”, discursurile populiste ale premierului ungar în care acesta dădea lecții de democrație României, și ignorând Constituția țării aflată în vigoare, a precizat, de fiecare dată: “Doar autonomia teritorială pe bază etnică poate asigura viitorul maghiarilor din Transilvania, iar în efortul depus pentru obținerea acestei autonomii, comunitatea maghiară transilvăneană poate conta pe sprijinul maximal al Guvernului ungar, condus de Viktor Orbán”. Cu asemenea teze politice instigatoare și ideologii menite să stabilească anumite direcții pentru maghiarii transilvăneni, efectuează vizite tot mai dese în România vicepremierul ungar, Zsolt Semjén, și președintele Parlamentului, Lászlo Kövér. În această situație, întrebarea vine de la sine: ce-ar spune Orbán, dacă, de exemplu, premierul român, președintele Partidului Național Liberal, ar face vizite similare în Ungaria, unde ar organiza campanii electorale și ar instiga, contrar prevederilor constituționale ale Ungariei, împotriva intereselor de bază ale ungurilor, așa cum procedează de ani de zile Orbán în Transilvania?!

Atitudinea maghiarotardă a unor politicieni ungari și instigările lansate de ei împotriva Constituției României merg până acolo încât nici partidul și nici guvernul lui Orbán n-au fost capabile să se delimiteze de provocarea lansată de deputatul ungar Zoltán Kõszegi (FIDESZ) în discursul său rostit în Tabăra - EMI, în care a pledat pentru revizuirea Tratatului de Pace de la Trianon. În schimb, purtătorul de cuvânt al Guvernului ungar, Gabriella Selmeczi, n-a întârziat să vină în ajutorul Executivului și, delimitându-se de poziția lui Kõszegi, să precizeze: “Este de presupus că Zoltán Kõszegi și-a exprimat opinia personală, ușor nechibzuită”. (Kronika, Cluj-Napoca, 2012 august, numărul 17-19). Ce se poate spune despre această manipulare a purtătorului de cuvânt al Guvernului ungar, despre acest delir deplorabil. Despre această reprezentare politică rușinoasă?! Evident că Zoltán Kõszegi a procedat în mod conștient când s-a lansat în această revoltătoare provocare agresivă și revizionistă, și a fost chibzuit când și-a prezentat această provocare în fața opiniei publice din România, a știut foarte bine că prin aceasta va genera o mare agitație.

Acest mare “erou”, mare maghiar, a procedat împotriva intereselor de bază ale Uniunii Europene și ale României. Este incalificabilă această provocare politică la care s-a dedat Kõszegi și la care trebuia să reacționeze, în modul cel mai ferm, însuși premierul Viktor Orbán, și nu purtătorul de cuvânt al Guvernului. Viktor Orbán ar fi trebuit să procedeze astfel, dar numai dacă ar ști, într-adevăr, să-și asume tot atât de sincer prietenia româno-ungară, reconcilierea și cooperarea între cele două țări, precum s-a exprimat prin cuvinte înălțătoare, despre toate acestea, scriitorul clasic al secuilor, Tamási Áron.

De ce adresez întrebarea din titlul articolului ministrului de interne? Din două motive: în primul rând pentru că în timpul șederii mele recente în Ungaria, mai mulți prieteni m-au întrebat: “Cum poate fi explicată toleranța, indiferența nemărginită a autorităților române prin care acceptă provocările antiromânești ale unor lideri din Ungaria? Am fost deconcertat în fața acestei întrebări, pentru că n-am vrut sa le zic toate câte am spus și eu, și alți colegi publiciști români în mass-media, și anume faptul că, din păcate, în asemenea cazuri autoritățile române, de regulă, nu își fac datoria, nu acționează în spiritul legilor în vigoare!

În al doilea rând, am adresat respectiva întrebare ministrului de interne, deoarece am convingerea, precum numeroși compatrioți ai mei, că ar fi cazul, în sfârșit, să învățăm din practicile democrațiilor Occidentului și să dovedim prin fapte, prin măsuri ferme, că suntem - ca adepți neclintiți ai statului de drept - adevărați europeni, și ca reprezentanți ai vieții politice și publice luptăm împotriva ideologiilor și aspirațiilor retrograde. Putem învăța, de exemplu, din poziția adoptată de Israel, care l-a declarat persona non grata și a interzis intrarea pe teritoriul său a președintelui Parlamentului ungar, László Kõver, deoarece sub egida acestuia s-a comis reînhumarea poetului hitlerist și fascist József Nyirõ.

Ar fi timpul ca și autoritățile noastre să aibă curajul și să-i expulzeze din țară pe unii politicieni din Ungaria, care elogiază figuri retrograde, iredentiste, instigatoare și fasciste. Procedând astfel, vor acționa în spirit european, ocrotind patria noastră, poporul nostru, pacea noastră, și, în același timp, și Patria comună, Europa.

Lasă un comentariu