ROLUL DE VICTIMĂ NE ȚINE DEPARTE DE SUCCES!

Distribuie pe:

Oamenii care joacă rolul de victimă pot fi recunoscuți după faptul că petrec mare parte din timp plângându-se de factorii externi din viața lor (guvernul, șeful, angajații, concurența, colegii, piața, vremea, criza, țara, soarta și poate și ... soacra), ei găsind periodic motive pentru a se plânge.

Psihologul Lorand Soares-Szasz susține că mentalitatea de victimă, specifică multor oameni, îi ține pe aceștia departe de succes.

„Informația care intră în creierul nostru vizual, auditiv, olfactiv și tactil este procesată în funcție de ce este în creier. Două persoane cu mentalitate diferită pot vedea lucrurile complet diferite în aceeași situație", afirmă psihologul pe blogul personal, explicând și motivele pentru care mentalitatea de victimă ne fură orice șansă de a avea succes în viață și în afaceri.

Mentalitatea de victimă te blochează

Dacă tot ce se întâmplă în viața ta este influențat de cei din jur (circumstanțe și oameni), înseamnă că tu nu poți să faci nimic. Nu depinde nimic de tine. Este în afara puterilor tale să schimbi ceva. În consecință, ajungi într-o stare de blocaj. Dacă nu poți schimba nimic, de ce ai mai face orice? Mai bine stai degeaba și aștepți ca viața să curgă la întâmplare. Devii un spectator în filmul vieții tale, iar această inacțiune accentuează și mai mult rezultatele negative din viața ta și intri într-un cerc vicios care te trage, inevitabil, în jos.

Să luăm un exemplu concret. Dacă ai un loc de muncă și tu crezi că venitul tău salarial depinde în totalitate de șeful tău, nu vei face nimic pentru a câștiga mai mult. Acest dezinteres te va ține în mediocritate sau, mai târziu, te va duce chiar la concediere. În schimb, dacă mentalitatea este că venitul tău depinde de cât de multă valoare aduci în firmă, vei face tot ce ține de tine să fii mai bun și să aduci mai multă valoare. Dacă șeful tău nu apreciază acest lucru, schimbi șeful (firma în care lucrezi), pentru că depinde de tine în totalitate să obții un loc de muncă unde ești apreciat la adevărata valoare.

Mentalitatea de victimă te face egoist

Cum așa? Pentru că mentalitatea de victimă te face să crezi că totul este despre tine. Despre ce vrei sau nu vrei tu. Despre ce ar trebui să facă alții pentru tine sau ce ar trebui să înceteze să facă. Legile de ce nu sunt făcute să te ajute pe tine? Politicienii de ce nu își petrec cele 8 ore muncind pentru tine? Concurența de ce nu se luptă corect cu tine? Angajații de ce nu vin cu plăcere să lucreze pentru tine? Patronul de ce nu e mai drăguț cu tine? Colegii de ce nu te lasă în pace (pe tine)? Totul este despre tine! Această egocentricitate te face să te uiți doar la tine și să pierzi toate oportunitățile frumoase care apar în viața ta.

În loc să vezi fiecare provocare ca pe o oportunitate pentru creștere, te plângi cât de grea este viața ta. Trezește-te! Mai sunt 7,5 miliarde de oameni pe acest pământ! Nu e totul despre tine.

Mentalitatea de victimă te... orbește

Cel mai mare pericol al mentalității de victimă este faptul că te face să crezi că tu ai dreptate tot timpul. Ceilalți nu au cum să înțeleagă situația ta și, cu siguranță, orice sfat ar avea pentru tine nu se potrivește, pentru că tu nu ești ca ei, tu nu ai norocul lor.

În loc să crezi în abilitățile tale, ești orb în fața oportunităților. Ești orb în fața sfaturilor de la cei mai experimentați. Mentorii nu au ce să te învețe, pentru că tu nu ești ca ei, ești... diferit. Tu nu ai avut aceleași circumstanțe și nu are cum să funcționeze ideile lor în viața ta.

Ești orb la orice informație care nu îți confirmă gândurile de victimă. Respingi învățarea continuă sub orice formă, pentru că oricum tu le știi pe toate și nu are rost să mai înveți, nu te ajută la nimic. Este evident că o persoană cu o astfel de gândire nu are cum să atingă succesul.

Ce să faci ca să scapi de mentalitatea de victimă

Dacă ai în cercul tău de prieteni sau cunoștințe persoane care au mentalitatea de victimă sau dacă simți că și tu mai cazi în acest tip de gândire, îți recomand să schimbi ceea ce intră în capul tău. Mai exact, mă refer dacă felul în care gândești a fost influențat de informațiile care au intrat în capul tău până în acest moment. De exemplu, de la părinți: „Nu ești bun la asta", „Lasă, asta nu e de tine!", „Ți-am zis să nu faci asta că o să iasă prost". Și lista continuă: de la profesori, de la prieteni, de la televizor și, în general, de la social media, unde parcă toți au o viață perfectă, mai puțin tu.

Nu este vina ta că până acum ai fost expus la informații care au creat în mintea ta această mentalitatea de victimă, dar este momentul să schimbi ceva. Este momentul să schimbi ce asculți, pe cine asculți și ce fel de informații alegi să intre în capul tău.

Selectează informații care să te întărească în loc să te înjosească, informații care îți cresc încrederea în sine, în loc să te compari cu alții, informații care să îți amintească faptul că ai fost creat de Dumnezeu cu un potențial extraordinar și că depinde doar de tine dacă vei folosi talentul pe care ți L-a dat.

Lasă un comentariu