Interviu cu prof. univ. dr. Ioan Sabău Pop - avocat
-N-ar strica să insistăm puțin asupra cazului, excepțional aș zice, al Statusului Romano Catolic, care revendică mii de clădiri în Transilvania.
-Actualul Status Romano Catolic se auto-proclamă asociație continuatoare și moștenitoare a vechiului Status, care a funcționat în vechiul imperiu ca administrator de bunuri publice, în baza unei hotărâri judecătorești bizare date la Miercurea Ciuc, cu asistența unui procuror fie cumpărat, fie adormit. Această nouă asociație și cele satelite a revendicat peste 2.000 de clădiri din Transilvania, printre care unele de notorietate, precum Liceul Unirea din Târgu-Mureș sau Liceul Piariștilor din Timișoara. Conform codului canonic însă, Statusul Romano Catolic nu avea personalitate juridică, ci doar Sfântul Scaun și Arhidiecezele. Deci, ei nu aveau drept de proprietate, ci doar de folosință. Cu toate acestea, statul român consideră noua asociație continuatoarea cu drept de proprietate a vechiului Status și restituie în prostie mii de imobile publice în care funcționează școli, licee și gimnazii renumite, muzee, instituții publice și de cultură, după care plătește sute de mii de euro chirie. Sesizat Parchetul General, total nepreocupat de falsul evident din vechiul M.O. (1949), este acceptată o copie ilizibilă și dintr-o simplă mișcare bine gândită, cu complicitatea justiției, străzi întregi de clădiri din centre istorice (Cluj-Napoca, Tg.-Mureș, Oradea, Reghin, Sf. Gheorghe) se dau degeaba unor pretinși proprietari „persecutați" de regimul stalinist pe care tocmai ei l-au adus în Transilvania. Hemoragia continuă ritmic și în zilele noastre.
- Nicolae Iorga numește Statusul «organizație ilegală și primejdioasă»...
- Nu are sens acum să insistăm asupra istoriei contorsionate a acestei organizații. Pentru simplul motiv că nu aveți spațiu publicitar. A făcut-o amănunțit marele publicist și om de cultură Onisifor Ghibu. Cert este că la Unirea Ardealului cu Patria-mamă, situația de drept a Statusului Romano-Catolic era următoarea: • Statusul de la 1873 nu era o continuare a celui din secolul al XVI-lea, ci o organizatiei nouă; • el a luat ființă prin abatere de la prevederile rescriptelor imperiale; • el a fost numai tolerat de regele, parlamentul și guvernele Ungariei și n-a obținut niciodată aprobarea statutului său de organizare; • el nu a fost niciodată proprietarul fondurilor deținute, ci numai le-a administrat temporar, uneori prin abuz; • el nu a fost niciodată recunoscut sau aprobat de Vatican. A nu se confunda „administrarea" cu „proprietatea".
România Mare se constituie și se organizează fără să-și înscrie pe agendă și drepturile sale asupra bunurilor administrate de Status (numit adesea Statusul Catolic Ardelean) și al căror proprietar era statul român, ca moștenitor al fostului stat ungar. Profitând de lipsa de atenție a guvernanților români, membrii vechiului Status se regrupează și, în mai multe adunări ținute între anii 1920-1923, se constituie într-o organizație națională și politică maghiară, complet autonomă atât față de Statul român, cât și față de Mitropolia Catolică de la București, deci și de Vatican. De data aceasta însă ei se așează sub protecția contelui Carol Gustav Majlath, episcopul catolic de Alba Iulia, căruia îi conferă și dreptul de patronat. O formă de ficțiune ce pare a fi obișnuința tradițională seculară a obsesiilor ungurești. Noua organizație refuză să-și supună gestiunea controlului de stat și continuă să funcționeze astfel, ignorată sau tolerată de autoritatea românească.
E locul să precizăm că în articolul IX din Concordatul dintre Regatul României și Sfântul Scaun, unde sunt enumerate instituțiile catolice din România cu drept de persoană juridică, Statusul Catolic nu e menționat.
Dar chiar istoria de după Unire a Statusului e plină de falsuri, intrigi și cupidități: în 1924, Statusul Catolic Ardelean obținuse, din partea Ministerului Cultelor, o adresă prin care i se recunoștea dreptul de a sta în instanță. Adresa fusese publicată și larg folosită în traducere maghiară, doar că în textul ei s-a operat un fals, prin aceea că au fost intercalate cuvintele «ca persoana juridică». Era caz penal, așa că în octombrie 1931 Ministerul retrage adresa și denunță falsul. Apoi, pentru că în Adunarea generală din 19 noiembrie același an, Statusul s-a reorganizat pe temeiuri complet ilegale, care îl transforma practic într-un nucleu de agitație catolico-maghiară în Ardeal, parchetul Tribunalului din Cluj deschide o anchetă și cere trimiterea în judecată a conducătorilor Statusului Catolic, acuzându-i de uzurparea drepturilor statului român, fraudă, fals, înșelăciune și mistificare, sustragere de la jurământ, însușire de bunuri publice, manipulări de fonduri pentru propagandă ostilă statului român, cerând, în același timp, sechestru penal pe toată averea Statusului. Curtea a constatat cu această ocazie că Statusul Romano-Catolic, sub guvernare românească, „a prefăcut instituțiile de sub conducerea sa în institute de maghiarizare și cu tendințe direct contrare Statului Român". El este desființat și într-un stat normal organizat trebuia să
aparțină doar istoriei negative. Uitați că nu s-a întâmplat așa, în zilele noastre resuscitarea a prins rădăcini și ne întrebăm dacă nu ar fi mai bine și că am supraviețui chiar și fără să avem aceste autorități. Așa, de la sine, parcă nu avem șanse de supraviețuire.
În 1932, greco-catolicii români din Ardeal deschid o campanie pentru biserica Universității din Cluj, așa-numita «biserică a Piariștilor», denunțând frauda prin care Statusul și-a însușit acest lăcaș și reclamă trecerea acestuia pe seama instituției în cuprinsul căreia se află. Între timp, se descoperise și un alt fals, operat în 1898 de către conducătorii Statusului în cartea funduară din Cluj: corupând pe funcționarul respectiv, aceștia izbutiseră să intercaleze un text din care reieșea că dreptul de proprietate și administrare a unor bunuri ce aparțineau în special Universității îi revine „Statusului romano-catolic ardelean; în consecință, de îndată ce aceste bunuri nu erau socotite ca aparținând statului ungar, era evident că nici statul român de după 1918 nu-și putea revendica drepturi asupra lor…" Trebuie spus, totodată, că Ungaria n-a recunoscut niciodată Statusul Romano-Catolic Ardelean, iar Vaticanul nu a eliberat niciun document cu privire la recunoașterea canonică și legală a Statusului. Cu alte cuvinte, nu poate, nu are dreptul ca în numele catolicismului să aibă proprietăți catolice. Dar spre exemplu, la Tg.-Mureș, s-a încercat și s-a putut cu clădirea cunoscutului Colegiu „Unirea", pretext pentru o deșănțată propagandă în școală spre himere istorice. (I.C.)
( Va urma)
