Castelul Rákóczi-Bornemisza, unul dintre cele mai importantele ansambluri ale arhitecturii laice din Transilvania, este situat la poalele dealului pe care tronează ruinele Cetății Gurghiului, atestată documentar în secolul al XIV-lea (1358). Cetatea a fost distrusă în urma unui asediu cu tunurile, care a durat aproape o jumătate de an, de către trupele imperiale austriece conduse de comandantul Jean-Louis de Bussy-Rabuti, în 1708, în timpul Războiului Curuților.
Potrivit istoricilor de artă Karacsony Istvan și Kovacs Zoltan, domeniul Gurghiului a fost unul dintre cele mai întinse și mai importante domenii regale ale Transilvaniei medievale pe parcursul secolelor XIV-XV, fiind, de obicei, în posesia voievodului transilvan, a comitelui secuilor sau a vicecomitelui.
Castelul din Gurghiu a fost inițial un conac, construit la poalele cetății de principele Transilvaniei Gheorghe Rákóczi I în perioada domniei sale, între 1630-1648, și avea rolul de a-l adăposti pe parcursul partidelor de vânătoare.
După ce castelul a stat un timp părăsit, domeniul Gurghiului intră, în anul 1717, în posesia familiei Bornemisza, când Ioan Bornemisza devine vicecancelarul țării și îl primește pentru 99 de ani, după expirarea cărora, în 1835, statul a recuperat domeniul de la familia Bornemisza, iar castelul și clădirile anexe au fost renovate pentru transformarea ansamblului într-un castel de vânătoare al prințului succesor Rudolf. După sinuciderea prințului Rudolf, în 1893, în clădirile castelului a fost inaugurată o școală silvică.
Cercetările au scos la iveală că fiecare dintre membrii familiei Bornemisza care au stăpânit castelul au contribuit la dezvoltarea domeniului, prin adăugarea de noi clădiri ansamblului, dar și prin construirea de fabrici de hârtie și de porțelan.
Istoricii susțin că perioadele de înflorire ale domeniului Gurghiului au alternat cu cele de distrugere, iar Revoluția din 1848 a jucat, de asemenea, un rol important în viața castelului. Acesta avea la etaj o sală festivă, cameră de biliard, camere de dormit, sufrageria dinspre parc, salon, camere de oaspeți, iar la parter camere de spălat, cuptor, bucătăria, sufrageria administrației domeniale, camera judelui curții și cea a preotului. În curte mai exista și “Micul palat”, o încăpere cu cinci ferestre înspre parc, ai cărei pereți au fost decorați cu 33 de picturi în ulei.
Întrucât în clădirile castelului a funcționat din 1893 Școala Silvică din Gurghiu, clădirile s-au păstrat funcționale, însă necesită investiții foarte mari pentru restaurare, iar parcul dendrologic din spatele castelului este și acum unul dintre cele mai bine păstrate parcuri istorice ale Transilvaniei. În perioada 2010-2013, aici au fost descoperite o serie de fresce unice în Transilvania, care sunt o raritate și la nivel științific.
“În anul 2010, castelul a fost preluat în administrarea Muzeului Județean Mureș, iar în anul 2018 a trecut în domeniul public al județului din domeniul comunei Gurghiu, date fiind schimbările legislative care nu au permis accesarea de fonduri pentru aceste edificii. În acest an am obținut de la Consiliul Județean Mureș peste 300.000 lei pentru acoperiș, jgheaburi și încălzirea de la clădirea porții, care a fost reparată din fonduri județene și din 2020 va fi complet funcțională. Aceasta are camere de oaspeți, atelier pentru întreținere și paza castelului. ( ). Clădirea castelului se poate vizita și acum fără taxă, însă numai două săli. Anul viitor se speră consolidarea colțului unde este sala mare, unde există unele probleme de structură, apoi cele două săli mari de expoziții. Abia atunci va intra în circuitul turistic (....) Am avut proiect pregătit pe fonduri europene, însă din cauza neclarificării situației de administrare a ansamblului nu s-a putut aplica, abia pentru etapa următoare se va putea obține finanțare. Acum s-a clarificat și se va încerca accesarea de fonduri norvegiene, în prima fază, apoi o finanțare europeană”, a explicat Soos Zoltan, directorul Muzeului Județean Mureș. (sursa și foto - agerpres.ro)
