ANATOMIA UNUI MASACRU: SĂRMAȘ 1944 (3)

Distribuie pe:

În 1944, evreii din Transilvania de Nord (sub dominație ungară) înțeleseseră, în ciuda culturii lor maghiare, ce le pregătea guvernul Ungariei. Cu toate acestea, deși granița se afla foarte aproape, cunoșteau limba română, precum și zona geografică, iar, în multe cazuri, aveau chiar rude în Transilvania de Sud. Puțini au fost evreii care au fugit din Transilvania de Nord spre România.

Evreii din România, cu ajutorul țăranilor români, au organizat un “transport clandestin” de-a lungul graniței cu Ungaria pentru a-și salva conaționalii din ghearele lui Eichmann și ale jandarmeriei ungare. Autoritățile române au ignorat operațiunile de salvare. Totuși, mulți dintre refugiații care au trecut granița în România veneau de departe, din Budapesta sau din teritoriul Ungariei stabilit după Trianon. În satele și orașele transilvane, măsurile împotriva evreilor au fost aplicate foarte rapid; iar în cele trei sau patru săptămâni care au precedat ghetoizarea, evreii au fost ținuți sub controlul strict al fasciștilor maghiari locali, astfel încât le era imposibil să scape. Pe de altă parte, evreii din Budapesta nu erau cunoscuți de localnici și se puteau furișa peste graniță.

La 23 august 1944, România a întors armele. Deși românii se temeau să deschidă porțile țării dușmanului ereditar - Rusia -, realismul românesc înțelesese că nu există alternativă. În același timp, Regele Mihai a cerut eliberarea Transilvaniei de Nord. Gestul României a constituit o surpriză totală atât pentru Berlin, cât și pentru Budapesta, în învălmășeala ce a urmat și în timp ce nemții erau ocupați cu consecințele trădării României, Miklos Horthy a reușit să debarce cabinetul imredyst și l-a numit pe generalul Gadza Lakatos prim-ministru, însărcinându-l cu încheierea unui armistițiu cu puterile occidentale.

Ca replică, comandamentul militar maghiar, în care existau prea mulți comandanți de origine etnică germană, a ordonat o acțiune militară preventivă, lipsită de orice speranță de succes, îndreptată împotriva României. La 1 septembrie 1944, un duel de artilerie a izbucnit în apropiere de Sărmaș. Evreii și intelectualii români au fugit din Sărmaș cu trenul. Totuși, într-o gară, nu departe de Sărmaș, un ofițer superior român a oprit trenul și i-a trimis pe toți înapoi, dându-le asigurări că măsurile necesare de apărare fuseseră luate de partea română.

Principalul atac ungar a început la 5 septembrie 1944. Nu existau, practic, forțe ale armatei române care să se opună invadatorilor unguri.

Obiectivul Ungariei era ocuparea Transilvaniei de Sud și stabilirea unei bune poziții defensive pe crestele Carpaților și ale Alpilor Transilvani. După ce a devenit evident faptul că acest obiectiv nu putea fi atins, maghiarii și germanii au încercat, cel puțin, să atingă Mureșul și să apere această poziție, dar au eșuat. Efectivele românești reduse, împreună cu voluntari civili, au opus o rezistență înverșunată și i-au ținut la distanță. Totuși, trupe românești importante nu au putut fi deturnate de la misiunea lor de apărare a frontierei din cauza necesității strategice ce a asigurat tranzitul rapid și eficient al trupelor sovietice prin Alpii Transilvani și Porțile de Fier ale Dunării. Prețul acestui succes strategic consta în ocuparea temporară, de către armata ungară și, într-o mai mică măsură, de cea germană, a 1.500-2.000 de mile pătrate de teritoriu românesc.

În jurul orei 10 dimineața, în ziua de 5 septembrie 1944, armata ungară (cunoscută din 1848 sub denumirea de Honvéd, adică “apărătoarea patriei”) a intrat în Sărmaș, cântând de răsuna valea, după cum își reamintesc martorii. Împreună cu trupele venea și un fiu al Sărmașului, József Biró, îmbrăcat în uniforma de locotenent al armatei ungare. Imediat, autoritățile de ocupație l-au numit pretor (echivalentul oficialității care, în administrația română, răspundea de un județ). Îndată, Biró a cerut tuturor bărbaților unguri din sat, în vârstă de 15 până la 45 de ani, să se înscrie, ca voluntari, în Nemzetörség (Garda Națională). Aproape toți cei în cauză au dat curs acestei cereri. El a distribuit broșuri, tipărite în maghiară și română, îndemnându-i pe evreii și românii care se ascundeau să revină la casele lor. Armata și statul ungar vor garanta securitatea și drepturile populației pașnice. În acel moment, 126 de evrei încă mai trăiau în sat.

Atunci Biró a luat legătura cu Gyula Varga, farmacistul din localitate, și cu soția sa, a organizat Garda Națională; a stabilit o rețea de informatori unguri și a ordonat o adevărată vânătoare împotriva evreilor, care se ascundeau, și a intelectualilor români. Cu acordul său, locuințele evreilor și ale românilor care fugiseră erau prădate în mod sistematic de către populația maghiară. După aceste evenimente, Biro și-a dat demisia, cedând atribuțiile sale localnicilor: Sándor Szalay, ca primar, și J. Cziráky, ca ajutor al său, ambii fiind simpatizanți naziști maghiari.

La 7 septembrie 1944, a treia zi de ocupație maghiară, un detașament al jandarmeriei ungare - cu pene de cocoș la pălării și cântând marșul dictatului de la Viena - a intrat în Sărmaș. Sătenii mai vârstnici își aminteau de ei înainte de 1918; brutalitățile lor față de țărani fuseseră notorii (jandarmii erau plasați numai în zonele rurale; orașele aveau parte de o forță polițienească mai civilizată). Venirea jandarmilor a schimbat situația. Respectivul detașament de jandarmi provenea de la fascista școală de Jandarmi din Zalău, în apropiere de Sărmaș, situată în partea ungară a Transilvaniei. Aceiași cadeți participaseră, în mai 1944, la ridicarea și deportarea la Auschwitz a evreilor unguri.

În luna septembrie 1944, linia frontului se afla la o distanță maximă de 15-20 de mile, așa că evenimentele s-au desfășurat pe fondul zgomotului surd și constant al artileriei, în timp ce militari unguri răniți apăreau zilnic în Sărmaș. În ciuda promisiunilor lui Biró, jandarmii încurajau populația maghiară să acționeze împotriva evreilor și a românilor. Ei făceau apel la temerile și prejudecățile ungurilor. A început o adevărată vânătoare împotriva prizonierilor de război români. Teroarea împotriva intelectualității românești, a prizonierilor de război români și a evreilor care se ascundeau s-a extins și în satele vecine.

(Va urma)

Lasă un comentariu