SIGHIȘOARA - “ZILELE PATRIMONIULUI EUROPEAN”

Distribuie pe:

În perioada 27-28 septembrie va avea loc manifestarea cultural-artistică “Zilele Patrimoniului European”, eveniment organizat de Fundația Mihai Eminescu Trust, cu sprijinul Municipiului.

“Aproximativ 30-40 de meșteșugari sunt invitați să participe la aceste activități educaționale, interacționând cu publicul, demonstrând tainele meșteșugurilor, folosind materiale sau tehnici tradiționale de realizare. Pe parcursul a două zile, evenimentul se va desfășura în trei locuri diferite din perimetrul Cetății Medievale: în Piața Cetății și pe Strada Școlii se vor desfășura atelierele meșteșugărești demonstrative, concursuri, activități interactive și un program artistic intercultural, iar la Sala Sander vor avea loc o sesiune de comunicări și o expoziție”, se arată în comunicatul dat publicității.

Lasă un comentariu