REACȚIA EMOȚIONANTĂ A CRISTINEI NEAGU DUPĂ CE A URMĂRIT FILMUL RECUPERĂRII SALE: “CHIAR AM PLÂNS”

Distribuie pe:

Cristina Neagu este din ce în ce mai aproape de o revenire pe terenul de handbal. După ruptură de ligamente încrucișate suferită în luna decembrie, în timpul Campionatului European, sportiva parcurge ultimele etape ale recuperării. Momentele dificile prin care Neagu a trecut după accidentarea din urmă cu nouă luni au fost imortalizate într-un film, pe care sportiva l-a văzut în această perioadă. Cea mai bună handbalistă a lumii a recunoscut că a fost extrem de emoționată în momentul în care a urmărit pașii făcuți pentru revenirea pe teren. Accidentată grav la sfârșitul anului trecut, Cristina Neagu este foarte aproape de momentul revenirii pe terenul de handbal, după o pauză de mai bine de nouă luni. În ultima perioadă, recuperarea sportivei a fost monitorizată atent, iar cele mai importante episoade au fost adunate într-un film pe care Neagu l-a văzut, emoționată, zilele trecute. 12 decembrie 2018 este ziua în care Cristina Neagu s-a accidentat. “Chiar am plâns când am văzut prima oară filmul. Finalul filmului m-a făcut să îmi dau seama de ce sunt aici, de ce am ajuns la acest nivel și de ce am această putere să îmi revin de fiecare dată. Am fost filmată la recuperare în timp ce îmi făceam exercițiile obișnuite. Am încercat să fiu și să transmit autenticitate, am vrut să vadă lumea în film că sunt naturală. Cred că au fost câteva ore de filmare. Eu cred că e foarte greu să fii actor, iar eu am încercat să fiu cât mai autentică”, a declarat Neagu, conform Telekomsport.

Sacrificiile făcute pentru o carieră la cel mai înalt nivel

Cristina Neagu a fost declarată de 4 ori cea mai bună handbalistă din lume (2010, 2015, 2016, 2018), premieră în istoria sportului. Jucătoarea de la CSM București declară că în spatele cortinei sunt necesare multe sacrificii și ore de muncă pentru a ajunge la cel mai înalt nivel al unei discipline sportive. “Mi se pare că uneori oamenii văd ce e mai ușor în spatele imaginii de sportiv profesionist, care activează la cel mai înalt nivel. Că ești pe teren, că joci bine, că dai goluri, că lumea te aplaudă, că lumea te aclamă și că totul este roz. Este foarte multă muncă în spate, sunt multe sacrificii și am vrut cumva să arăt oamenilor ce înseamnă de fapt să fii un sportiv la cel mai înalt nivel”, admite Cristina Neagu.

 

Lasă un comentariu