MARGINALII LA O ANIVERSARE - OAMENI ȘI DESTINE

Distribuie pe:

Prin anii '70, redactor fiind la Radio București, în secția regretatului Iosif Sava, făceam teren cu nemiluita, săptămânal aproape, din dorința de a “acoperi” toată țara, în proiectul “Monografii muzicale județene”, al mentorului meu. Vă imaginați că aceasta presupunea, din start, stabilirea unor relații de colaborare cu reprezentanții la vârf ai comitetelor de resort, ai comisiilor, instituțiilor, organizațiilor, ansamblurilor, formațiilor, interpreților etc. Balamuc total.

Mărturisesc, inițial, propunerea domnului Sava nu m-a entuziasmat, fiindcă, pe lângă efortul deplasării (distanța obositoare, mâncarea proastă și cazarea vreme de 3-5-7 zile în hoteluri de mâna a doua, în funcție de multitudinea materialului descoperit), urma transferarea obligatorie pe hârtie (pentru viză și “cap limpede” - funcționa cenzura!) nu doar a înregistrărilor “vorbite”, ci și a textelor pieselor interpretate de coruri sau soliști. Abia apoi treceai la confecționarea reportajului, care, după difuzare, mai totdeauna îi supăra pe cei care nu încăpuseră sau fuseseră tăiați la viză. Dar... tot răul e spre bine, căci în acea perioadă am cunoscut oameni deosebiți și locuri minunate, mi-am văzut țara în deplinătatea splendorii ei, îndrăgostindu-mă iremediabil de ea și de neamul meu, “pe viu”.

Desigur că Mureșul era un județ care se cerea explorat printre primele, având și o puternică Filarmonică la ora aceea, dar și o excepțională mișcare folclorică, multietnică, autentică, de maximă diversitate și frumusețe.

Unul dintre primii oameni pe care i-am cunoscut atunci, prieten și colaborator al celui care avea să devină soțul meu (profesorul Ioan Florea, metodist pe atunci la Centrul de Îndrumare a Creației Populare, Dumnezeu să-l odihnească!), care mi-a rămas, peste ani, “umăr” de nădejde la toate manifestările târgumureșene pe care le-am inițiat și unde l-am solicitat, prieten loial și susținător îndărătnic al respirației culturii mureșene, chiar și atunci când aceasta risca să sucombe, a fost ILARIE OPRIȘ. Un împătimit de cultură, dăruit până la esență rădăcinilor sale, axis mundi fiind localitatea Sângeorgiu de Mureș, unde a zâmbit lumii și luminii pentru prima dată, și unde a fost, pe rând, bibliotecar, viceprimar, primar, deputat local (apoi municipal, la Târgu-Mureș), consilier, director al Căminului cultural, administrator al Băilor sărate etc.

Da, un împătimit de cultură și de artă, pictor în puținele ceasuri libere, talentul moștenindu-l de la “Moșu”, tatăl său, Gheorghe Opriș, excepțional pictor naiv, cu cei mai frumoși ochi albaștri pe care i-am întâlnit, povestind pe pânză, cu lumina lor și a minții, cu mâna dibace, istorii de demult cu forță de document. A fost Ilarie Opriș, ani mulți, și președintele Uniunii Artiștilor Plastici Amatori (la care au aderat și profesioniști), creând o inconfundabilă lume a prieteniei artistice sub arcul generos al culorii, purtându-și creatorii și faima talentului românesc în toată România și dincolo de fruntariile ei.

Mi-a fost “umăr” de nădejde la mai toate expozițiile pe care le-am organizat în Galeria cotidianului “Cuvântul liber”, recomandându-mi artiști de valoare și prezentându-i la vernisaje, dar și participând efectiv, lansând cărți personale ori albume în cadrul proiectului meu internațional “Punți de lumină”.

Prietenia noastră de o viață, neumbrită vreodată de cel mai palid nor, a fost dublată și de colaborarea permanentă cu cotidianul nostru, “Cuvântul liber”, rubrica “Dascăli mureșeni”, susținută ani la rând în pagini de ziar, adunându-se și constituind, ulterior, 19 volume de carte cu acest titlu.

Multe, foarte multe se pot spune despre acest OM, al cărui destin s-a îngemănat cu patima pentru cultură și artă, dar, mai ales, pentru Neamul românesc, a cărui mladă sigură, trainică, este sufletul lui.

Mi-e drag Ilarie Opriș pentru această destoinicie nobilă, din ce în ce mai rar întâlnită în zilele noastre, în slujba semenilor și a locurilor dragi, în slujba Țării, în ultimă instanță, fiindcă a fi patriot înseamnă fapte, nu vorbe! Mi-e drag și pentru îndărătnicia lui pozitivă de a găsi și a răspândi frumosul chiar și atunci, sau mai ales atunci când viața pare gri.

La mulți ani, prietene Ilarie! Îți mulțumesc pentru tot seninul pe care mi l-ai dăruit, cu loialitate, vreme de peste patru decenii!

Lasă un comentariu