ASTĂZI, 26 SEPTEMBRIE, CEREMONII MILITARE DEDICATE MOMENTELOR IMPORTANTE DIN ISTORIA NEAMULUI

Distribuie pe:

Anul 2019 marchează împlinirea a 75 de ani de la tragicele lupte purtate la Oarba de Mureș, respectiv de la eliberarea, la data de 28 septembrie 1944, a municipiului Târgu-Mures. Aceste momente memorabile pentru istoria județului se cuvine a fi rememorate, pentru cinstirea memoriei celor căzuți în lupta pentru libertate și neatârnare a neamului românesc.

În acest sens, Garnizoana Târgu-Mureș și Instituția Prefectului Județului Mureș, cu sprijinul Consiliului Județean Mureș, al Primăriei municipiului Târgu-Mureș și al Primăriei orașului Iernut, organizează, astăzi, 26 septembrie, ceremonii militare dedicate acestor momente ale istoriei neamului. În acest an, la ceremonii participă și o delegație formată din peste 30 de persoane aparținând filialei Constanța a Asociației Naționale Cultul Eroilor ,,Regina Maria”, condusă de președintele acesteia, colonelul în retragere Remus Macovei, care au ținut să-și exprime recunoștința în acest fel pentru militarii Diviziei 9 Infanterie Constanța, care au participat la crâncenele lupte de la Oarba de Mureș.

Începând cu ora 10, la Cimitirul Eroilor de la Oarba de Mureș, este programată o ceremonie militară și religioasă, cu depuneri de coroane și jerbe de flori. De la ora 12.30, la Monumentul Ostașului Român din Piața Trandafirilor, este planificată o scurtă ceremonie în cadrul căreia reprezentanții instituțiilor nominalizate prin Legea 215 din anul 2016, privind desfășurarea ceremoniilor oficiale, vor depune coroane de flori în memoria ostașilor căzuți în luptele purtate pentru eliberarea municipiului Târgu-Mureș. Începând cu ora 13, pe esplanada din fața Teatrului Național Târgu-Mureș, are loc o ceremonie militară dedicată aceluiași eveniment: eliberarea, la data de 28 septembrie 1944, a municipiului reședință de județ, Târgu-Mureș.

În cadrul ceremoniilor vor fi susținute alocuțiuni privind semnificația evenimentelor petrecute în urmă cu 75 de ani de către prof. dr. Maria Kozak, inspector școlar de Limba și literatura română din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Mureș. Îndrăgita solistă de muzică populară Leontina Pop, membră a Ansamblului Artistic ,,Mureșul”, va interpreta două melodii patriotice, în cadrul celor două ceremonii, iar la Târgu-Mureș, actorul Nicu Mihoc, directorul artistic al Companiei ,,Liviu Rebreanu” din cadrul Teatrului Național, îi va încânta pe cei prezenți cu un moment special pregătit.

Detașamentul de onoare va fi unul mixt, compus din militari aparținând structurilor de forțe pentru operații speciale din garnizoana Târgu-Mureș, alături de efective ale Grupării de Jandarmi Mobile “Regele Ferdinand I” Târgu-Mureș și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Horea” al județului Mureș, aflăm de la Locotenent-colonel Sergiu-Petru Colceriu, comandantul Comenduirii garnizoanei Târgu-Mureș. Domnia sa adăuga: ,,Adresăm o invitație călduroasă, tuturor celor care doresc să-și exprime respectul față de eroii neamului, căzuți pe câmpurile de luptă de pe teritoriul județului Mureș, să vină alături de noi la aceste ceremonii militare”.

 

Lasă un comentariu