Cercetătorii americani de la Facultatea de Medicină a Universității Tulane, Louisiana, citați de descopera.ro, susțin că unele celule canceroase își devorează semenii vecini pentru a putea supraviețui chimioterapiei și pentru a-și reînnoi atacul chiar și după încheierea tratamentului.
“Potrivit studiului nostru, chimioterapia nu ucide aceste celule canceroase care, în general, încetează să prolifereze, dar intră într-o stare latentă și metabolic activă, cunoscută ca senescență, și le înconjoară pe cele din vecinătatea lor.
Medicamentele folosite în chimioterapie, precum Doxorubicina sau Hidroxil Daunorubicina, sunt antibiotice care atacă acidul dezoxiribonucleic (ADN) al celulelor canceroase, însă cele care supraviețuiesc tratamentului pot provoca noi tumori. Acesta este, de exemplu, procesul cancerului mamar, în care intervine moștenirea unei copii anormale a genei TP53.
Studiul include și o serie de clipuri care arată comportamentul surprins, care nu se regăsește doar la celulele canceroase cultivate în laborator, ci și la tumorile cultivate la șoarecii cobai. Astfel, celulele cancerului la plămân și oase sunt capabile să își devoreze vecinele după ce devin senescente.
Mecanismul prin care celulele senescente operează include activarea unui grup de gene care se găsesc de obicei în globulele albe (fagocitele) din sânge, implicate în combaterea microbilor care invadează organismul.
Celulele canibale își devorează vecinele, dizolvându-le în lisosomi (agenți ai fenomenului de digestie intracelulară), care se mențin foarte activi în celulele senescente.
Această voracitate le permite senescentelor să rămână vii și să supraviețuiască un timp mai îndelungat decât celulele canceroase care nu își devorează semenii.
Devorarea vecinelor lor le oferă celulelor senescente energia de care au nevoie pentru a putea supraviețui asaltului medicamentelor și a genera factorii ce determină reapariția tumorii”, explică oamenii de știință americani.
