Interviu cu prof. univ. dr. Ioan Sabău Pop - avocat
- În final, aș dori să aflu dacă eventual cunoașteți ceva concret despre legenda că la Castelul de la Brâncovenești s-au adunat grofii din Ardeal, însoțiți de notari și, între o vânătoare și un chef, făceau acte false de vânzare-cumpărare în care își roteau latifundiile și introduceau domenii noi, acte folosite ulterior pentru a-și justifica proprietățile luate cu japca.
Da, s-a întâmplat prin anii 1865-1870, când imperialii au introdus cărțile funciare în Ardeal. Acolo, la Brâncoveneștiul de azi, Ieciul cum se numea atunci. Castelul a aparținut familiei Apaffi, care l-a ucis pe mitropolitul ortodox Brancovici, chiar la castel, străpuns cu colții unei grape anume fixată pe scripeți, pentru a străpunge victima legată de perete.
Munții, pădurile, carierele de piatră, zăcămintele erau proprietatea imperiului după Diploma Leopoldină de la 1691. “Domnii de pământ” cum erau numiți grofii, conții, comiții, baronii unguri, aveau un drept de folosință denumit embatic și enfiteuza, sarcini feudale care apărau proprietatea imperiului. Chiar dacă, inexplicabil, după Revoluțiile de la 1848, Curtea habsburgică i-a luat pe aceștia sub aripa ocrotitoare, cu privilegii nenumărate, tot nemulțumiți și uneltitori au rămas. Profitând de “edictele” imperiale și feriți de autoritățile imperiale, s-au folosit de întocmirea hărților topografice și introducerea cărților funciare, pentru a se converti în proprietari pe Munții din Valea Mureșului, Valea Gurghiului și Călimanii spre Dorna.
S-au adunat sub pretextul oficial al unor taifasuri, la Castelul de la Brâncovenești, loc din munți, mai ferit de ochii habsburgilor, cu specialiști aduși de ei, fie cumpărați dintre cei oficiali ai imperiului, și au “dresat” documente de proprietate: registre, cărți funciare, hărți, unde s-au trecut proprietari. După care au făcut schimburi între ei, chipurile că fiecare dobânditor a primit de la vechiul proprietar și astfel au justificat proprietatea. Nu se știe, sau cel puțin noi nu cunoaștem dacă au fost complicități cu unii demnitari imperiali sau că au făcut pe ascuns, nu avem de unde ști habsburgii unui imperiu imens, “un uriaș din lut ruinat”, la acele timpuri, ce se întâmpla la cancelariile locale la o margine de imperiu. Cert, că prin această metodă, având la bază un fals grosolan, s-au autoîmproprietărit familiile de grofi cu zeci de mii de ha, începând cu familia Kemeny, atunci ajunsă proprietara castelului, urmată de alții: Banffy, Elteto, Farkas, Bethlen, Urmanczi, Tizsa și alții. Repetăm pe toți numiții cu pădurile și pășunile chiar și asupra satelor, așezărilor locuite de români, unele chiar și de ungurii ieșiți, teoretic, atunci din iobăgie. Legende și scrieri din epocă, din care au mai rămas unele sporadice, lasă pentru posteritate semnalarea unor nemulțumiri ale satelor, chiar răscoale locale, mișcări alarmiste la bisericile lor sau în adunarea obștei vicinale, dar care au fost înăbușite în sânge și cu violență. Au fost semnalate și au rămas consemnate mișcări chiar în apropiere de Ieciu (Brâncovenești), la Potoc, Idicel Sat, Idicel Pădure, unde în fruntea sătenilor răzvrătiți a fost chiar bunicul lui Elie Miron Cristea, viitorul prim patriarh al României Mari. Nemulțumiri și revolte locale au fost și în satele Râpa, Vătava, Dumbrava și pe fondul unor nedreptăți legate de pădurile comunale ce au fost ale sătenilor și luate prin violență în anii 1850-1854, apoi trecute samavolnic în acte oficiale pe numele grofilor. Este o enigmă că autoritatea imperială habsburgică nu a intervenit fie măcar pentru așezările sătești de care au fost deposedați sătenii și menținuți acolo ca simpli tolerați, cu obligații de robotă, pentru că dețineau ce este al lor. (I.C.)
(Sfârșit)
