COSMOSUL, VATRA STRĂMOȘEASCĂ ȘI... UNIVERSUL

Distribuie pe:

* “Universul este creat de Dumnezeu. El nu poate fi comparat cu nimic, fiindcă El este însuși Dumnezeu”.

Andrei Dorobanțu (1944-), fizician, cercetător, din anul 1969, la Institutul de Fizică Atomică, Măgurele, realizator de filme documentare și de emisiuni de radio și televiziune. Face parte din echipa care a adus proiectul Eli Nuclear Physics în România, fondator al Uniunii Balcanice de Fizică, a unor institute de cercetare din Italia și Germania. A fost redactor șef al revistei “Știință și tehnică”, dar și directorul Pavilionului României, la Expoziția Universală “Era Descoperirilor” de la Sevilla, din anul 1992, iar ceva mai târziu a fost directorul Televiziunii Alpha. Avea următoarea teorie: “Următorul pas e ca fizicienii să caute o nouă fizică, una care nu se aseamănă în niciun fel cu ceea ce s-a aflat până acum”.

* * *

* “Fii ai României, frații mei de sânge,/ Răscoliți cenușa vetrei strămoșești/ Și văpaia slavei din trecut va-ncinge/ Inimile noastre mari și bărbătești”.

Alexandru Sihleanu (1834-1857), poet romantic român. A copilărit în castelul și parcul construit de tatăl său pe moșia de la Sihla. A fost dat la școala de la pensionul “Monty”, după care a urmat cursurile Colegiului “Sf. Sava” din București. A făcut Liceul “Louis le Grand” din Paris, unde și-a luat bacalaureatul în anul 1853. În acest timp, a redactat împreună cu colegii săi Alexandru Odobescu și Gheorghe Crețeanu, ziarul “Junimea română”. În anul 1855 se întoarce în țară, intrând în cercul ziarului “Concordia”.

Moare la București, în anul 1857, de antrax. În acest an apare și volumul intitulat “Armonii intime” cu 24 din poeziile sale. În anul 1877, trupul lui a fost reînhumat la Sihla.

* * *

* “Văzând armonia cosmosului pe care nu o pot înțelege cu mintea mea umană, limitată, pot spune că există un Dumnezeu creator; sunt unii oameni care afirmă că nu există Dumnezeu. Ceea ce mă înfurie cel mai mult este faptul că mă citează pentru a susține o astfel de convingere”.

Albert Einstein (1879-1955), fizician evreu-german, apatrid din 1896, elvețian din 1899, profesor universitar la Berlin și Princeton. Autorul teoriei relativității. În 1921 i s-a decernat premiul Nobel pentru Fizică. Alte contribuții ale sale includ cosmologia relativistă, teoria capilarității, probleme clasice ale mecanicii statistice cu aplicații în mecanica cuantică, explicarea mișcării browniene a moleculelor, probabilitatea tranziției atomice, teoria cuatelor pentru gazul monoatomic, proprietățile termice ale luminii, teoria radiației, teoria câmpurilor unitară și geometrizarea fizicii. A fost un militant al păcii și susținător al cauzei etniei evreiești căreia îi aparținea. A publicat peste 300 de lucrări științifice și peste 150 în alte domenii...

Autor de reflecții:

“Mintea intuitivă este un dar divin, iar mintea rațională este servitorul fidel al acesteia. Noi am creat o societate care onorează servitorul și a uitat darul”.

“Atunci când soluția este simplă, Dumnezeu îți răspunde”.

“Dumnezeu este un adevăr universal”.

Lasă un comentariu