PARADOXUL MONOTEISMULUI (I)

Distribuie pe:

A vorbi despre monoteism sau politeism, în majoritatea cazurilor, este un paradox, căci, spre exemplu, deși hinduismul este considerat o religie politeistă, venerează un Dumnezeu unificator, numit Brahman, iar zeii și zeițele sunt aspecte ale sale. Această situație este asemănătoare cu creștinismul (în special cu ortodoxia și catolicismul) care respectă și venerează cultul sfinților, al Fecioarei Maria și al Sfintei Treimi, deși creștinismul este considerat o religie monoteistă. Dar, să vedem cum s-au dezvoltat aceste două religii.

După îndelugate dezbateri, istoricii religiilor au ajuns la concluzia că în occident religia creștină s-a altoit pe niște baze mai vechi. Venind din orient, pentru a fi mai ușor acceptat, creștinismul a ales să-și suprapună dogmele, sărbătorile și comemorările peste cele deja existente, pentru a le îngloba. Aceasta pentru că a fost foarte anevoioasă impunerea creștinismului ca religie unică, așa cum reiese din scrisoarea papei Grigore către Sfântul Augustin de Canterbury (citată de Philippe Walter, în “Mitologie creștină”, Ed. Artemis, 2005): “După îndelungi reflecții, am hotărât pentru Anglia următoarele: templele idolilor nu trebuie distruse sub nicio formă, ci să fie distruși doar idolii care se află în aceste temple. Să se ia apă sfințită și să fie stropite aceste temple, să se înalțe altare în care să se așeze moaște; într-adevăr, dacă aceste temple sunt bine construite, este necesar și este suficient să li se schimbe destinația: să treacă de la cultul idolilor la slăvirea adevăratului Dumnezeu. În acest fel, poporul, observând că templele îi sunt respectate, va depăși mai ușor rătăcirea din inima sa și, cunoscând și adorând pe adevăratul Dumnezeu, se va aduna și mai încrezător în aceste locuri în care era obișnuit să se ducă. Cum obiceiul de a oferi mulți boi ca sacrificiu în cinstea spiritelor există încă, se impune și transformarea acestui obicei al ofrandelor, în așa fel încât aceste ritualuri să aibă loc în zilele de hram sau de sărbătoare a sfinților martiri ale căror moaște au fost așezate în biserică; oamenii să-și construiască în continuare colibe din crengi pe lângă templele devenite biserici și să celebreze sărbătorile prin adunări rituale.”

Urme ale vechilor religii în creștinism sunt sărbători tradiționale ca Sânzienele, Capra și Ursul de Anul Nou, Dragobetele etc. Altă urmă e atribuirea către sfinții de puteri specifice zeilor, ceea ce continuă și azi; de exemplu, în 1997, biserica catolică a decretat că sfântul Isidor din Sevilla este sfântul patron al Internetului, deși Isidor din Sevilla nu avea cum să știe despre Internet, el trăind până în anul 636. Însă Reforma din secolul XVI a eliminat din dogma creștină partea considerată suspectă de reformatori, precum cultul Fecioarei Maria și al sfinților, din dorința de a face din creștinism o religie mai monoteistă decât era.

 (va urma)

Lasă un comentariu