IMUNOTERAPIA, EFICIENTĂ ÎN CANCERUL DE PIELE, DE RINICHI ȘI DE PLĂMÂNI

Distribuie pe:

Cercetătorii britanici de la Spitalul “Royal Marsden” din Londra, citați de descopera.ro, susțin că o terapie nouă crește cu peste 50% șansele de supraviețuire pe termen lung pentru pacienții cu melanom.

“Cu un deceniu în urmă, doar un pacient din 20 diagnosticat cu cancer de piele (melanom) în stadiu terminal, cu metastază, trăia mai mult de cinci ani. Acum, imunoterapia a făcut ca proporția supraviețuitorilor să ajungă la 52% și încercăm să extindem acest gen de terapie la celelalte tipuri de cancer.

Deocamdată, cancerul de piele ucide 2.300 de britanici anual, dar dacă este depistat în stadii incipiente, șansele de supraviețuire sunt mari. Dacă se ajunge în stadiul de metastază, șansele devin minime, decesul survenind în numai câteva luni.

În trecut, melanomul în metastază era considerat netratabil, însă lucrurile s-au schimbat odată cu prescrierea a două medicamente noi: Nivolumab și Ipilimumab, care permit sistemului imunitar al corpului să atace celulele canceroase.

În studiul nostru, realizat pe 945 de pacienți, o treime au primit Nivolumab, o altă treime Ipilimumab, iar ultima - amândouă medicamentele. Rata de supraviețuire după cinci ani la primii a fost de 44%, la a doua categorie de 26%, iar la ultimii de 52%. Rezultatele au fost spectaculoase, ținând seama de faptul că este vorba de unul dintre cancerele cele mai greu de tratat.

Au fost cazuri în care pacienții s-au vindecat complet, în timp ce în cazul altora tumorile deja existente nu au mai crescut. 75% dintre cei care au supraviețuit cancerului de piele după imunoterapie nu mai au nevoie de tratament ulterior.

Medicamentele au fost produse ca urmare a găsirii unei metode inovatoare în tratamentul cancerului - imunoterapia. Sistemul imunitar al omului are ca misiune eliminarea și distrugerea organismelor ostile, precum virușii. Teoretic, sistemul imunitar ar trebui să atace și cancerele, dar celulele canceroase se comportă ca și celulele sănătoase, cu excepția faptului că se reproduc într-un ritm mult mai mare, astfel că sistemul imunitar nu le descoperă.

Medicamentele testate de noi demască celulele canceroase ca fiind periculoase în fața organismului uman, care astfel ripostează și le distruge. Practic, tratamentul nu constă în distrugerea pe cale medicamentoasă a cancerului, ci în întărirea sistemului imunitar, astfel încât acesta să poată depista celulele dăunătoare.

Prin administrarea simultană a celor două medicamente se elimină, efectiv, două frâne ale sistemului imunitar care este capabil să recunoască tumori (pe care anterior nu le recunoștea) și să reacționeze.

Pe de altă parte, există și efecte adverse care, în unele cazuri, au fost atât de severe încât tratamentul a fost întrerupt, cum ar fi oboseală, iritații ale pielii sau diaree severă.

Totuși, efectele tratamentului au fost de durată și s-au produs și după încetarea acestuia, spre deosebire de chimioterapia clasică folosită în oncologie, unde efectele încetează odată cu încetarea tratamentului.

În momentul de față, imunoterapia este socotită drept domeniul cu perspectivele cele mai bune din domeniul oncologiei, alte cercetări fiind făcute în legătură cu modalități de aplicare a sa și în cazul altor tipuri de cancere. Astfel, s-au obținut deja rezultate promițătoare în tratamentul cancerului la plămâni și la rinichi”, afirmă oamenii de știință britanici.

Lasă un comentariu