OAMENI DE RÂND

Distribuie pe:

Zile asemeni, zile gemene, zile trecând și omul trecând odată cu ele, fără să aibă la ce să privească în urmă. Zile cu dimineți în care omul de rând se trezește în funcție de ora la care se culcă seara, de luna plină sau atâtea altele care te predispun la insomnii. Ceasul deșteptător nu mai sună, sirena fabricii nu se mai aude demult. Fabrica nu mai e rentabilă. Nu mai e nevoie de ea. Nici de oameni. Dimineața vine și se duce fără aroma cafelei pe care nu mai are voie s-o bea, fără țigara care e prea scumpă. Sub pretextul griji mai marilor zilei, față de sănătatea omului de rând, a rămas și fără una din micile, puținele plăceri dintotdeauna, datorită majorării repetate, exagerate a prețului acestora, aduse de pe aiurea, după falimentarea fabricilor de țigarete autohtone. În fiecare dimineață se reia în gând numărătoarea zilelor care au mai rămas până vine poștașul cu pensia, cu ajutorul de șomaj sau cu cei câteva zeci, uneori, de “euroi” care mai vin din străinătățuri, de la cei care și-au luat lumea în cap. E una din zilele cele mai așteptate, în rest te mai peticești cu câte o zi pe la deschideri de magazine noi, cu produse la prețuri promoționale, cu vreun comision sau ceva treabă la câte vreun căpătuit cu pretenții de boiernaș sau cu câte o zi de miting de la care nu te alegi cu nimic, dar îți mai descarci măcar nervii și îți mai scuipi din tine otrava. După care vin alte zile în care omului de rând îi e greu să își afle un rost. Să trăiască ceva despre care să ai ce vorbi. Despre care să merite să vorbești. Chiar și altminteri, zilele lui sunt destul de șterse, de anoste, cu mici diferențe de nuanțe doar, nesemnificative. Treci zi, vină noapte! Și seara vine. Mai rupând o filă de calendar. Nopți după seri în fața televizorului sau în balcon la numărat stele. Sau la scărmănat gânduri. Spunându-ți că tot ce a fost, putea să fie și altfel. Că și mâine și poimâine va fi la fel. Apoi tentativa de evadare în somn, dacă ai norocul să vină și ăsta. Și dacă nu vine singur. Dacă e însoțit de alaiul de vise care transformă noaptea în zi, cu întâmplările, cu trăirile mai reale uneori decât dacă le-ai trăi cu adevărat. în care ești viu și activ, în care e posibil orice și din care regreți când te-ntorci. Și trece și noaptea, încă o noapte, și visele cu cei rătăciți prin ele dispar fără urmă. Omul de rând mai rămâne un timp.

Lasă un comentariu