DESCHIDEREA ANULUI UNIVERSITAR DE LA UAT, CU ADEVĂRAT FESTIVĂ

Distribuie pe:

În ordinea calității, aș începe cu deschiderea anului cu adevărat festiv de la Universitatea de Arte, cu personalități care au surprins plăcut. Apreciez discursul decanului de la secția română. A vorbit bine rectorul Sorin Crișan.

A fost o deschidere reușită, la care au luat parte deputatul Vass Levente, președintele CJ Peter Ferenc și cadrele didactice: Nicolae Cristache, Felicia Dalu, Beres Andras, între alții, de care ne leagă pe mulți amintiri frumoase și chiar trecutul din UAT. UAT a ajuns într-adevăr o instituție prestigioasă, printre cele mai bune de profil din țară, probabil, dar nu numai. Și din teatru pot aduce vești bune de această dată. Comedia Soț de vânzare, text provenit din blocul comunist cum se zice, al slavilor, a fost mult mai modern decât mă așteptam, de altfel în genul Căsătoriei de Gogol, care nu a avut loc niciodată. De altfel, actrița Alexandra Țifrea Mihoc e la ora actuală cea mai bună din teatru, fiindcă noi, în teatrul târgumureșean, nu am avut niciodată o ingenuă adevărată, deci este cam unică în peisajul cel puțin regional. Fascinantă și adorabilă, dulce și plină de candoare, fata care iubește soțul uneia care la început a fost vampă, ajunsă la nivelul nevestei înșelate cu nenumărate femei, îi cere soției acestuia să i-l vândă pe o sumă obținută din vânzarea apartamentelor ei personale, practic toată averea ei. Soția nu ezită, știind că o înșeală, ele mănâncă împreună tort și beau șampanie, celebrând evenimentul. Prins în delict flagrant, soțul nu are de ales decât să facă ce vor ele. Perspectiva de a sta cu fata în casa mătușii îl sperie, între timp, prietenul vechi din tinerețe o salvează pe ingenuă, dovedindu-i că este prea bună pentru bătrânul decrepit care ajunge în situația sinuciderii. Nevasta lui, expirată, jucată credibil de o divă a teatrului, Bianca Fărcaș, se întoarce din milă la el, fiind și ea prea bună în raport cu cel pe care, Dan Rădulescu, îl face o adevărată caricatură. Regia este foarte inteligentă, aparținând unui om de televiziune, Varga Csaba, dovedind din nou că Marius Oltean, care i-a fost îndrumător, e mai bun în ipostaza profesorului. Din evenimentele reușite mai amintesc expoziția de artă naivă de la galeria Unirea, noul președinte al asociației fiind Czirjek Lajos, un om dedicat de-o viață picturii și artei. Deci, avem motive de bucurie din ultima perioadă, sperăm că ele vor continua, și toamna care abia a început ne va aduce și alte satisfacții profesionale.

 

Lasă un comentariu