“PÂNĂ LA SFÂRȘIT ÎMPREUNĂ CU HRISTOS”

Distribuie pe:

Cu binecuvântarea ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, s-a desfășurat în Duminica a 19-a după Rusalii, o duminică care, prin glasul evangheliei, ne-a îndemnat pe toți la iubirea mântuitoare a vrăjmașilor noștri, a treia ediție a întâlnirii catehetice: “PÂNĂ LA SFÂRȘIT ÎMPREUNĂ CU HRISTOS”, o întâlnire care a avut scopul de a pune la suflet celor mai în vârstă credincioși ai noștri, faptul că pentru Biserică ei sunt o valoare de care trebuie să fie pe deplin conștienți.

Partea centrală a zilei a fost întâlnirea, tuturor, bătrâni și tineri, în comuniunea liturgică a Sf. Liturghii, rugând pe bunul Dumnezeu să reverse asupra bătrânilor noștri harul înțelepciunii, răbdării, dragostei și mai ales gândul de a transmite celor mai tineri din experiența lor de viață toate lucrurile bune prin care ei au reușit în viață.

Trebuie să înțelegem odată că prin “bătrân” nu se înțelege numai neputință, suferință, boală, ci trebuie văzută frumusețea acestei etape la care Dumnezeu învrednicește pe unii: înțelepciune, așezare, hotărâre, verticalitate, răbdare.

De aceea probabil, pe bătrâni îi găsim în forurile de conducere ale romanilor, evreilor, grecilor. O societate fără ei, așa cum se încearcă astăzi, nu este o societate sustenabilă, coaptă, ci una care are puține șanse de reușită. Tot ceea ce noi astăzi avem din toate punctele de vedere este că cineva s-a străduit să ne lase aceste moșteniri.

Pentru aceasta, însă, bătrânii noștri trebuie să fie conștienți că bătrânețea este un proces natural al omului căzut în păcatul strămoșesc și ar trebui să aducă slavă lui Dumnezeu, la fel ca și Psalmistul David, care îi mulțumește Domnului că nu “l-a luat la jumătatea zilelor sale”. Conștienți de acest lucru, bătrânețea trebuie trăită în așa fel încât să fie o bătrânețe activă, mereu atenți la faptele lor pentru a fi un bun exemplu de urmat pentru cei tineri, pentru că ne spune Solomon în pildele sale, că “bătrânețea este o cunună strălucită”.

Ultimele versuri ale unei poezii a unui bătrân către fiul său spun așa: “Și să nu uiți, băiete... îți spun a mia oară:

Că tot ce este viață, se trece, îmbătrânește...”.

Pentru comunitatea noastră a fost o bucurie în plus să punem în față pe cei mai vârstnici credincioși: Șopterea Viorica - 95 de ani, Lorinț Petru - 90 de ani, iar familia Lorinț Petru și Melania - 64 de ani de căsătorie.

Închei cu cuvintele Sf. Apostol Pavel către Tit 2,2-5:

“Bătrânii să fie treji, cinstiți, întregi la minte, sănătoși în credință, în dragoste, în răbdare; bătrânele de asemenea să aibă, în înfățișare, sfințită cuviință, să fie neclevetitoare, nerobite de vin mult, să învețe de bine, ca să înțelepțească pe cele tinere să-și iubească bărbații, să-și iubească copiii, și să fie cumpătate, curate, gospodine, bune, plecate bărbaților lor, ca să nu fie defăimat cuvântul lui Dumnezeu”.

Nu pot să nu mulțumesc celor care ne-au ajutat ca această acțiune să fie una reușită: fam. Fărcaș Livia, Oltean Aurelian, Bungărdean Sebastian, Todea Vasile, Pop Teodor, Țogorean Teodor, Lateș Cosmin.

Întru mulți ani binecuvântați tuturor bătrânilor noștri, cu sănătate, înțelepciune și răbdare! AMIN!

Lasă un comentariu