ATENȚIE! ESCROCHERIE, ÎN NUMELE ALTEX ROMÂNIA

Distribuie pe:

În ultima vreme, mai mulți consumatori din România au primit mesaje în legătură cu un presupus premiu acordat de Altex România, de tipul „Felicitări! Altex România v-a desemnat câștigătorul unui laptop Lenovo și suma de 10.000 euro. Pentru informații, apelați la acest nr. de telefon (...)".

Din păcate, Altex România susține că nici vorbă să fi demarat vreo campanie promoțională, la care se face referire în mesaj. „Această campanie nu este organizată de compania Altex, fiind o campanie falsă, înșelătoare, derulată de escroci care folosesc cartele prepay ca să nu poată fi identificați. Cazurile de fraude sau tentativele de tip phising, făcute prin intermediul mesajelor trimise pe telefoanele mobile, s-au înmulțit semnificativ în ultimii ani, folosindu-se cartele prepay, care nu permit identificarea apelantului.

Pentru a părea credibili, cei care au asemenea tentative de înșelare a consumatorilor folosesc mesaje în numele unor companii, instituții cunoscute sau chiar în numele unor furnizori sau autorități de stat.

În cazul în care se solicită returnarea apelului, numărul respectiv poate fi unul cu suprataxă, folosit în scopul încărcării notei de plată a utilizatorului, în beneficiul persoanelor care derulează respectiva acțiune de înșelăciune.

Astfel, se creează pagube însemnate persoanelor de bună credință, care devin victime ale acestei înșelăciuni, pentru care nu putem lua măsuri de prevenire, în condițiile actuale de achiziție a cartelelor prepay.

Pentru protecția cetățenilor, Altex consideră necesară înregistrarea cartelelor prepay la achiziția acestora în baza documentelor de identitate, aspect ce ar conduce la identificarea rapidă de către organele abilitate a persoanelor care derulează astfel de acțiuni de înșelătorie.

Totodată, facem un apel public către operatorii de telefonie mobilă de a se alătura în lupta împotriva înșelăciunii, escrocheriei și phisingului prin intermediul cartelelor prepay, care creează victime la nivelul societății.

Apelăm la operatori pentru a nu mai vinde cartele prepay decât în punctele autorizate de colectare a datelor personale, în același regim cu abonamentele, contribuind astfel la eliminarea apelurilor și campaniilor frauduloase.

Condiții similare pe piața telefoniei mobile, în ceea ce privește dovada identității utilizatorilor, se înregistrează în 16 țări la nivel european, printre care Marea Britanie, Irlanda, Suedia, Finlanda, Danemarca, Islanda, Portugalia și Cehia", atenționează Altex România.

 

Lasă un comentariu