Un călător siberian i-a cerut odată lui Dumnezeu să-i arate un om pe care îl iubea. Dumnezeu l-a îndrumat spre un anume țăran: “Ce faci tu pentru ca Dumnezeu să te iubească atât de mult?”, l-a întrebat călătorul pe țăran atunci când l-a întâlnit. Îi spun numele dimineața. Muncesc din greu toată ziua și îi rostesc numele din nou înainte de culcare. Asta-i tot”, a răspuns țăranul. Cred că nu am dat peste omul indicat de Dumnezeu, și-a spus călătorul. Chiar atunci, Dumnezeu a apărut în fața lui și i-a spus: “Umple un ulcior cu lapte, mergi până în oraș și întoarce-te aici, fără să verși nici măcar un strop”. Călătorul a făcut așa cum i se ceruse. Atunci când s-a întors, Dumnezeu l-a întrebat de câte ori se gândise la El pe drum. “Cum aș fi putut să fac asta? Mi-a fost frică să nu vărs laptele”. “Un simplu ulcior te-a făcut să mă uiți”, i-a zis Dumnezeu, “pe când țăranul, în ciuda trudei sale zilnice, se gândește la mine de două ori pe zi”.
