Seara, după ședința de comunicări din sala de demonstrații de la parter, ne-a incomodat la ieșire o lucrare asupra unui conduct care necesita montarea unei supape, pe care o executau niște muncitori. Era o conductă de scurgere a apei menajere.
- Ce este asta, István, mai în glumă mai în serios, i-a pus întrebarea Șefului.
Liniște.
Se vedea de la o “poștă” că Șefu' nu știa răspunsul.
- Un ARP, răspunde Cornel, firesc, spontan și dezinvolt, fără poticneală în glas.
- Exact, spune Șefu'. Este un ARP. Asta am vrut să spun și eu, dar colegul mi-a luat-o înainte.
Răspunsul Șefului a fost tot spontan dar stingherit, cu o intonație care trăda nesiguranță.
Am rămas toți mirați că niciunul nu știam ce este acest ARP.
Ajuns la etaj, ca să nu audă Șefu', István l-a întreabaat discret pe Cornel.
- Ce este acest ARP?
- Un ARP este un aparat de ridicat.
Omul Știe Tot nu știe că nu știe. Este îndrăzneț, sigur pe vorbă, este sigur și apăsat pe gestica lui. Când nu-i vine “în cap” vreo explicație, schimbă subiectul, ca și cum noua “cuvântare” ar fi o prelungire firească a primului subiect, înțeles numai de el și apoi de toată lumea, zice el, după ce au ascultat explicațiile lui.
Omul Știe Tot nu are întrebări, nu are probleme de rezolvat, nu are incertitudeni. El are explicații și rezolvări pentru toți și pentru tot ce se întâmplă în jurul său.
Omul Știe Tot are explicații mai ales pentru tot ce surprinde prin noutate sau raritate, așa că nu își pierdea timpul cu cercetarea și cu explicația fenomenelor din jur. Pentru el pământul care se rotește de la apus la răsărit sau invers, nu contează cum. Aterizarea pe lună este totuna cu amerizarea pe pământ sau cu aselenizarea în ocean. Dacă i se atrage atenția despre confuzia grosolană de termeni, trece ușor peste intervenția binevoitorului cu un zîmbet de mulțumire și cu o mină de îngăduință și bunăvoință.
Atotștiutorul este la curent cu ce vrea să spună. Părerile spuse de ceilalți sunt, crede el, niște zerouri, deci în timpul “expunerii”se aude numai pe el. Omul Știe Tot se folosește adesea de sintagma - tu crezi ce vezi și ce auzi, sau ce-ți spun eu ție! Omul Știe Tot, știe tot. Este un factotum. Nu trebuie să-i spună nimeni ce trebuie și cum trebuie făcut. Ideea și descoperirea mecanismului unui fenomen adus la cunoștința lui de un subaltern este de mult știută de el, așa că, autor prim la lucrările științifice, el se așează tot timpul în fruntea listei de autori.
Atotștiutorul, în convingerile lui, știe că dorința lui Faust “știu multe, dar aș vrea să știu totul” divulgată nouă de Goethe, este învechită, este depășită. Atotștiutorul din zilele noastre știe deja tot, fără ajutorul lui Mefisto.
Atotștiința este o prostie, o convingere, o adicție a unui incult și a inabilității lui de a aduna suficiente date cu care să opereze spre cunoaștere.
Pe atotștiutorul nostru l-am întâlnit într-o după-masă. Era pus la “patru ace” și-avea un buchet de flori.
- Eu - Servus,
- El - Servus.
- Eu - Quo vadis, Domine?
- El - Mersi, sunt bine sănătos. Și tu?
- Eu, eu merg acasă.
Iată ce spune despre prostie psihologul Bogdan Lucaciu: “Prostia” este un termen folosit în limbajul colocvial, nu și în știință. Am putea traduce în termeni științifici prostia drept inabilitatea de a realiza conexiuni între informații sau de a realiza unele greșite. Tehnic, acest fenomen are două cauze general acceptate: lipsa de informație (din cauza inculturii, a educației precare) și inabilitatea fizică de a activa suficiente informații în creier sau ceea ce numim handicap mental (politically correct, îi spunem acum «persoanei cu cerințe educative speciale»). Prostia ține de adicție de idei. Creierul face adicție nu doar de droguri, se atașează nu doar de persoane și animale. El dezvoltă adicție inclusiv de idei, concepte, curente de opinie. Le numim convingeri. Și în cazul lor, se poartă la fel ca și în cazul drogurilor. Adică își «cere doza» tot timpul și este frustrat și agresiv când i se refuză. Este lipsit de logică de ce adicțiile de droguri le condamnăm, iar adicțiile de idei le respectăm în virtutea «dreptului la opinie». În fond, cele mai multe conflicte și războaie au pornit din cauza convingerilor de tot felul și nu a drogurilor. Milioane de oameni au murit din cauza convingerilor lor religioase sau politice. Așa cum unii fură bani ca să-și ia droguri, alții au pornit războaie ca să-și impună convingerile. Deși par lucruri total diferite, în creier, mecanismul este același. Și ignorarea acestui fapt este tot o formă de prostie”.
Prostia nu e opusă inteligentei, ci înțelepciunii. Prostia poate conferi și statut social, prostul satului e cel recunoscut. Acest statut este însă unul inferior și de aceea creează complexe individului, ducând la încercări disperate de a ieși din acest statut. «Prostul, dacă nu-i fudul, parcă nici nu-i prost destul!» Prostia se nevoiește a fi acoperită de titluri, decorații, masterate, doctorate, «who is who»-uri și alte din astea.
Teama de acest statut e mare și, de aceea, «a face pe deșteptul» sau «a se ocoși» - cum spun ardelenii - e un sport comun. Adesea, e însuși semnul prostiei. Deunăzi, un parlamentar român din Comisia pentru Constituție a invocat trei masterate din diferite domenii pentru a-și justifica competențe pe care - evident - nu le are.
Prostul adevărat nu învață de la alții, ba chiar mai mult, nu învață nici din propria experiență, fiindcă ideea proastă e doar o dorință, o aspirație personală, adesea stereotipă, argumentată eventual cu argumente nepotrivite temei. Inflexibilitatea prostului nu se manifestă în virtutea unui ideal etic, ci doar din iubire de sine. Când e contrazis cu argumente valide, confundă dreptatea sau adevărul cu propria persoană, cu propriul statut, și devine mojic.
Mihai Ralea spunea că un semn al prostiei este acela că prostul schimbă criteriile, subiectul unei dispute. El dădea exemplul unei dispute între două studente privitor la un subiect de fizică, când una dintre ele, nemaiavând argumente, îi aruncă celeilalte: «Ce să mai vorbesc cu tine, care ești tuberculoasă?!».
«Castravetele, care este un fruct dicotiledonat de culoare galben-verzuie și face parte din familia curcubitaceelor, are tulpina în formă de vrej, se înmulțește prin semințe și are 98% apă» - este răspunsul standard (corect, de altfel) la orice al lui Ionescu către Marius Chicos Rostogan. Or, la politicienii noștri, această navigare peste, subiect e însăși “arta politicii”.
În mare parte atotștiutorii fac parte din categoria proștilor, dar trăiesc bine. Iată ce zice poetul Ion Pribeag despre ei:
De-ar fi să-i luăm pe toți la rând,
Și actualii, dar și foștii,
Cei mai deștepți de pe Pământ
Au fost întotdeauna... PROȘTII.
sau
Și-n lumea asta răsturnată,
Unde cei strâmbi sunt cei mai drepți,
Savanții noștri mor de foame
Și numai PROȘTII sunt deștepți.
