PLĂCERILE SE PLĂTESC! UN AMANT, OBLIGAT SĂ ÎI ACHITE SOȚULUI ÎNȘELAT 750.000 DE DOLARI

Distribuie pe:

Un american din Carolina de Nord a câștigat 750.000 de dolari în instanță, după ce l-a dat în judecată pe amantul soției sale. El spune că divorțul a fost aproape insuportabil, fapt ce l-a făcut să o dea în judecată pe persoana cu care l-a înșelat soția. Un tribunal i-a dat câștig de cauză, pe baza legii “distrugerii de familii”, și a obținut o compensație de 750.000 de dolari, relatează CNN, citat de HotNews.ro.

Howard a fost căsătorit cu soția sa timp de 12 ani. Când aceasta l-a abordat pentru a-i propune să se despartă, cuplul a început să meargă la terapie. Cu toate acestea, Howard a angajat și un detectiv particular, care a descoperit că soția sa îl înșela. În această situație, Howard l-a învinovățit pe celălalt bărbat că a îndepărtat-o pe soția lui de el, iar în luna august 2019 un tribunal i-a dat câștig de cauză.

“Era un coleg de-al ei de muncă. A luat masa cu noi de mai multe ori, am petrecut timp împreună ... Am crezut că este un prieten. Acest proces nu a fost doar despre bani. Eu chiar cred în sfințenia căsătoriei”, a spus Howard.

Lasă un comentariu