CEI 100 DE ANI CARE AU TRECUT CONFIRMĂ CĂ PREGĂTIREA ABSOLVENȚILOR DE PAPIU A FOST UNA DE ELITĂ

Distribuie pe:

- Interlocutor: prof. Cristina-Ligia SOMEȘAN, director al Colegiului Național “Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu-Mureș -

 

- Se împlinesc 100 de ani de când Liceul ,,Alexandru Papiu Ilarian” s-a înființat. Cum veți marca momentul?

- Începem în 11 octombrie evenimentele derulate în onoarea acestor 100 de ani care au trecut, prin montarea basoreliefurilor pe soclul statuii lui Papiu, care au existat inițial și care, în anii '40, în vâltoarea evenimentelor, au fost zdrobite. Apoi, în seara aceleiași zile,vom continua cu un spectacol de sunet și lumină, un video mapping pe clădirea școlii, spectacol oferit de absolvenții de Papiu, pentru elevii de astăzi, și care mă aștept să fie modern, interesant și să reprezinte un mesaj de sunet și lumină între generații. Între evenimentele interesante, bogate, pe care le-am gândit pe discipline, pe catedre, avem și întâlniri, cum ar fi cea a Alianței Colegiilor Centenare, la care vor participa și reprezentanți ai Academiei Române, ai Casei Regale a României. Îi avem ca invitați pe partenerii noștri de la UMFST și Azomureș. Între nenumăratele activități gândite, multe vor avea ca invitați, absolvenți ai Colegiului, care vor veni cu mesajul între generații, pentru a le arăta elevilor tainele diferitelor domenii de activiate din IT, Medicină, Chimie, Relații Internaționale...

- Generații de elevi și absolvenți ai prestigioasei instituții de învățământ mureșene se regăsesc în ceea ce numesc “spiritul Papiului”. Ce presupune?

- La înființare, această unitate de învățământ a fost școală de băieți și a păstrat un anume stil până astăzi, spirit ce poate fi rezumat în vorbele lui Papiu, care spunea că “străbunii noștri se distinseră prin fapte mari de vitejie spre a ne lăsa nouă o patrie română”. Spiritul școlii înseamnă să vezi cum generațiile mai mari se preocupă să revină spre generațiile actuale, pentru a le crește și a le îndruma.

- Câți elevi învață la Colegiul Național ,,Alexandru Papiu Ilarian” și câte cadre didactice predau?

- Sunt 927 de elevi și aproximativ 80 de cadre didactice.

- Performanțe ale elevilor?

- An de an am crescut din punct de vedere al performanțelor elevilor, care se reflectă în premii la competiții internaționale. În această perioadă, noi vom premia elevii cu rezultate deosebite în toate domeniile: învățătură, sport, activități extrașcolare. Performanțele lor deja au crescut atât de mult încât avem zeci de rezultate la nivel național și internațional. Vorbim de premiile I, II, III.

- În întreaga sa existență, liceul a dat peste 12 000 de absolvenți. Ce ne puteți spune însă despre cadrele didactice care au predat / predau în această instituție de învățământ?

- Întotdeauna gândul la ei creează un sentiment de mulțumire și recunoștință pentru munca depusă și pentru perseverența pe care o au în a pregăti copiii, în a-i crește și a-i clădi. Reputația sau renumele unei școli nu se formează într-o zi, ci se formează în ani, prin absolvenții care reușesc, mai târziu, să facă ceva pentru societatea în care trăiesc și pentru mediul din jurul lor. Cei 100 de ani care au trecut confirmă că pregătirea elevilor, a absolvenților de Papiu a fost una de elită, din ceea ce au realizat în cariera lor acești absolvenți și această pregătire se datorează corpului profesoral dintotdeauna, dar și acelei atmosfere de colaborare care s-a creat între profesori și elevi, la fiecare generație în parte.

La Gala Papiu 100, invităm toți foștii profesori. Vor fi invitați de onoare la momentul festiv. Trebuie să vă spun, cu mândrie, că în actualul corp profesoral sunt surprinzător de mulți absolvenți de Papiu, ceea ce subliniază, până la urmă, esența acestui ciclu de viață care înseamnă educația de la o generație la alta și faptul că este important să înveți de la profesorii tăi ca, mai târziu, să devii tu profesor pentru cei tineri.

 

               

Lasă un comentariu